Gheorghe Ursu a murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de anchetă. Inginer şi scriitor, Gheorghe Ursu era arestat în urma denunţului unei colege de serviciu, pe motiv că deţinea valută. Jurnalul său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate.

El era acuzat şi de faptul că în jurnalul pe care îl ţinea din tinereţe, consemnase şi comentase nefavorabil aspecte din activitatea conducerii Partidului Comunist Român. Ca temei al arestării însă au fost invocate infracţiuni de drept comun, respectiv "nepredarea mijloacelor de plată străină şi operaţii interzise cu mijloace de plată străine", pentru că în locuinţa lui Ursu s-au găsit, în timpul percheziţiei, 3.000 lire italiene, cinci dolari şi 40 mărci germane - sume pe care inginerul le păstrase după ce făcuse câteva excursii în străinătate.

Pentru că Ursu întreţinea legături cu persoane din străinătate, în special cu imigranţi români, precum comentatorii de la postul de radio "Europa Liberă" (de la care a primit materiale tipărite interzise de regimul comunist), inginerul a intrat în atenţia Securităţii încă din 1984. S-a stabilit atunci că Ursu se afla în relaţii apropiate cu scriitori şi cu poeţi români şi că avea cu aceştia diverse discuţii despre conducerea partidului, motiv pentru care au fost luate primele măsuri de urmărire a acestuia sub numele de cod "Udrea".

"Răspundeam de primirea şi distribuirea pachetelor pentru cei aflaţi în arestul direcţiei. În acest arest se aflau şi cei cercetaţi de Securitate, aşa cum a fost şi deţinutul Ursu Gheorghe. Am primit ordin de la col. Creangă ca să primesc de la familie mai multe alimente, respectiv «tot ce aduce» pt. deţinutul Ursu deoarece exista interesul ca cei ce se aflau în cameră cu el respectiv deţinuţii Cliţă Marian şi Radu Gheorghe să consume ei conţinutul acelor pachete. Noi nu aveam voie să verificam ce se întâmplă în acea cameră deoarece era consemn dat scris de col. Creangă în caietul de consemne ce se găsea în camera şefului de schimb. Personal am auzit chiar de la deţinutul Cliţă Marian că îl bătea în cameră pe Ursu Gheorghe pentru a-i spune ce legături avea cu unele persoane din afară. Ofiţerii de securitate care aveau deţinuţi în arestul nostru veneau la uşa arestului şi prezentau o notă de scoatere din arest semnată de comandantul lor şi de ofiţerul anchetator în baza căruia luau deţinutul şi plecau cu el fără ca noi să ştim ce se petrecea mai departe. Despre deţinutul Ursu eu am aflat ... că a fost dus la spitalul Jilava unde a murit, de la colegii de seviciu în ziua respectivă. În acest sens eu şi colegii mei am dat atunci rapoarte cu privire la acel eveniment şi pe care le-am predat col. Creangă. Cliţă Marian se lăuda faţă de noi înainte de eveniment că dacă scoate ceva de la Ursu va fi pus în libertate şi acest lucru l-a spus şi la alţi subofiteri”, a povestit Ioniţă Ştefan, fost subofiţer de Miliţie.

A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenţiei la penitenciarul din Calea Rahovei. Era plasat în aceeaşi celulă cu „recidiviştii violenţi” Marian Cliţă şi Gheorghe Radu. Miliţienii aveau ordin să nu intervină, chiar dacă din spatele gratiilor se auzeau zgomote. În paralel, Gheorghe Ursu era scos din celulă şi „interogat” zilnic, prin „metode specifice”, de către Securitate. Disidentul a rezistat până pe 17 noiembrie 1985, iar organele statului au notat drept cauză oficială a morţii o „peritonită”. A decedat în Spitalul penitenciar Jilava. Ancheta comunistă a susţinut că disidentul a murit din motive naturale. Procurorul Vasile Manea Drăgulin a stabilit în 1985 că moartea nu ar fi fost violentă şi a dispus neînceperea urmăririi penale. Instanţa a stabilit la 5 mai 2000 că Marian Cliţă este responsabil de moartea inginerului Ursu. Marian Clită a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. În baza unui decret de graţiere nr. 11/1988, semnat de N. Ceauşescu, Cliţă a beneficiat de o amnistie de 10 ani, iar 8 ani fiind deja executaţi pentru alte infracţiuni, i-au mai rămas de executat doar 2 ani.

”Am bănuit de la început că a fost un asasinat politic ordonat de sus, şi executat de Pîrvulescu şi Hodiş (îi ştiam, mă anchetaseră şi pe mine). Ştiam de la tata că Pîrvulescu era violent. Îl ameninţase cu moartea încă din timpul anchetei în stare de libertate pentru că nu accepta să-şi toarne prietenii. Probele contra celor doi erau solide încă din anii '90. Ancheta recentă de la SPM (ian. – nov. 2015) a adunat şi altele, care îi implică mai direct şi pe şefii Securităţii şi MI. Rechizitoriul demonstrează rolul fiecăruia din inculpaţi în plănuirea, arestarea sub pretext de drept comun, torturarea – care a dus la moarte, şi acoperirea crimei”, declara fiul disidentului, Andrei Ursu, într-un interviu acordat MEDIAFAX.

În octombrie 2003 foştii colonei de miliţie Tudor Stănică şi Mihail Creangă au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu. În decembrie 2005 fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare privind dispariţia jurnalului lui Gheorghe Ursu.

Gheorghe Ursu a debutat în literatură în 1944, în cotidianul ”Ecoul”, într-o pagină realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca şi Ion Caraion. În 1944 devenise membru al Uniunii Tineretului Comunist militând împotriva nazismului.

A fost exclus din Partidul Comunist în 1950 fiind acuzat de atitudine prea critică la adresa partidului şi prietenie cu ”elemente reacţionare”. A făcut mai multe excursii în Occident insistând să primească paşaport. În timpul călătoriilor a luat legătura cu disidenţi ca Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.

A publicat volumul de poezie ”Mereu Doi”, în 1970, cu o prefaţă de Nina Cassian. În momentul arestării lui Gheorghe Ursu, Nina Cassian a ales să nu se mai întoarcă în România şi a emigrat în Statele Unite ale Americii.

Era născut pe 1 iulie 1926.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, schimbarea încadării juridice în cazul foştilor ofiţeri din cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, din infracţiuni contra umanităţii în tratamente neomenoase şi i-a achitat pentru această infracţiune.

Decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

În aceeaşi cauză a fost judecat şi Postelnicu Tudor, fost şef al Departamentului Securităţii Statului, fiind acuzat de complicitate la infracţiuni contra umanităţii, dar acesta a decedat în timpul procesului.

Totodată, instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a dosarului, instanţa ridicând măsurile asiguratorii dispuse pe bunurile inculpaţilor.

La ultimul termen al dosarului, procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru cei doi, acuzaţi că l-au omorât în bătaie pe disidentul Gheorghe Ursu, subliniind că, dacă inculpaţii ar fi avut vârsta mai mică de 60 de ani, ar fi solicitat închisoare pe viaţă.