Acum, este primul patient coach din România, s-a certificat ca tehnician nutriţionist şi lucrează la clinica la care a fost diagnosticată cu cancer, Dona, şi la clinica de medicină integrativă Quantum Therapy, dar organizează şi cursuri de pilates. „Tot timpul am fost proactivă şi orientată spre lucrurile noi, m-au atras mereu provocările”, povesteşte ea. Originară din Alexandria, a studiat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti şi a început să lucreze încă din primul an de facultate, când propunea Ambasadei Marii Britanii crearea unui internship care nu exista, dar  la care îşi dorea să participe. A lucrat mereu, evoluând de la făcutul de copii Xerox la Ambasadă, la un post în „corporaţie”, la Oracle. A trecut prin funcţii de marketing, de comunicare, de organizare evenimente (a organizat inclusiv conferinţa din domeniul energiei ce l-a avut personaj central pe Gerhard Schroeder); de acolo a plecat la Tarus Media, unde s-a axat pe organizarea de conferinţe medicale internaţionale. „Din 2009 până în 2013 am lucrat încontinuu, indiferent că între timp am fost însărcinată şi am născut; doar pentru că îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam şi aveam o dorinţă de validare, de recunoaştere a ceea ce fac, pe care o avem cu toţii.” Ajunsese ca în anul IV de facultate avea trei joburi, se trezea la 5 dimineaţa şi lucra de luni până duminică pentru a putea învăţa şi pentru facultate, unde voia să fie iarăşi printre cei mai buni. Apoi, când a născut, a vrut din nou să se întoarcă la muncă fiindcă îi plăcea foarte mult ceea ce făcea. „La 5 luni după naşterea fetiţei mult, mi-aduc aminte că am plecat la Bruxelles la o conferinţă.” Uitându-se în urmă spune că, în timp, a intrat într-o horă pe care nu a mai ştiut să o gestioneze. „La birou ţi se pun tot mai multe lucruri în cârcă, dacă tu eşti bun şi arăţi că poţi să le faci, atunci ţi se pun şi mai multe, iar banii, chiar dacă-i primeşti, poate n-ai timp să-i foloseşti. Nu te învaţă nimeni să-ţi generezi în primă fază timp pentru sănătatea ta, pentru a crea lucrurile dintr-o stare de sănătate şi echilibru.”Spune că la vremea aceea aceste aspecte nu reprezentau o prioritate şi, spre finalul anului 2012, după câteva momente dificile pe plan personal, ajunsese la epuizare totală. „Aveam ceea ce se numeşte chronic fatigue syndrom - sindromul oboselii cornice, sindromul colonului iritabil etc., dar singurul lucru care mă deranja pe atunci era acneea.” În plus, avea două zone pe braţe care se activau la stress - „Stăteam şi mă scărpinam pe braţe în timp ce vorbeam cu oamenii”, spune ea reproducând gestul de atunci. În septembrie 2013 simptomele se agravaseră, stresul de la muncă se răsfrângea asupra relaţiilor de acasă, se simţea tot timpul obosită şi orice lucru pe care trebuia să îl facă era copleşitor. A simţit nevoia unei schimbări şi s-a angajat la Oracle în echipa de presales, unde programul era de la 9 la 6. La 6 luni după, a fost diagnosticată cu cancer. „M-am gândit că este o idee bună pentru oamenii ca mine, care nu şi-au înţeles lecţia deloc şi care nu au apucat să facă o schimbare din timp.” Cosmina Grigore a avut 10 operaţii, iar doar până să primească acel diagnostic avusese 6, dintre care una pe coardele vocale: „Fumam foarte mult, meniul zilei erau ţigările şi cola, iar corpul meu se strica atunci când eu avea cea mai multă treabă sau când aveam nişte deadline-uri”. Spune că a ignorat cu desăvârşire faptul că era răcită tot timpul, că tuşea şi că avea coardele vocale iritate, iar la un moment dat, fiindcă nu mai putea să vorbească, a ajuns la spital (2006-2007). După operaţie, timp de trei luni nu a vorbit şi a trecut prin reeducarea coardelor vocale – dar apoi s-a întors la acelaşi stil de viaţă. Astfel, „Când a venit cancerul, unul din gânduri a fost sincer, Doamne, îţi mulţumesc, este o idee foarte bună; măcar de de frica recidivei, poate te ţii de treabă”.

În acel punct, a renunţat la jobul de la Oracle şi şi-a redefinit priorităţile. „Îmi doream să pot să mă bucur mai mult de viaţă, dar asta nu înseamnă să stai zen şi să nu munceşti. Am făcut schimbările acestea de frică că nu să apuc să trăiesc.”De atunci, spune că scopul principal a fost să aibă o existenţă cu sens, iar de aici a venit următoarea întrebare - Cum pot fi de ajutor?”.

Iar dacă acum spune că nu are timp, acest timp implică faptul că în ziua respectivă a avut timp pentru ea, să mănânce, să fac detox, să se ducă la masaj, la sală, etc. „Acest timp implică acum că întâi, la bază, sunt fericită eu cu mine, ca să nu mai zic toată partea aceasta de gestionare a emoţiilor.” Spune că mulţi dintre noi rămânem în  zona gri, în nefericire, în presiunea jobului care nu ne mai împlineşte, de frică de schimbare poate. Pentru cei care doresc o schimbare însă, recomandă câteva etape identificate în experienţa ei: 1. Dozarea de curaj – pentru a refuza anumite sarcini de pildă; 2. Învăţarea suportării eventualelor consecinţe (eventualele reacţii ale şefilor, de exemplu);  3. Etapa de iertare – pe cei de la serviciu, care au pus o presiune prea mare, pe tine însuţi etc. 4. Etapa în care înveţi să iubeşti momentul - când înveţi să ierţi, faci loc  pentru iubire şi din star ai loc pentru iubire pentru corpul tău, pentru momentul prezent, pentru că bei cafeaua etc.; 5. Etapa de compasiune şi iubire necondiţionată - în care din preaplinul tău, vrei să dăruieşti cuiva - atunci începi să îţi creezi o stare de confort, ajungi şi la depozit de energie; 6. După ce a ajuns la iubire şi la compasiune, a ajuns într-un punct pe care îl simte de anul trecut – raportându-se la ziua de azi. ”Descopăr ziua de azi şi am timp să iert până la culcare, dacă realizez că o persoană a greşit faţă de mine sau invers.”; 7. Starea de eliberare - cu cât eşti mai recunoscător pentru ce primeşti, cu atât primeşti mai mult - dar este o chestie cheie - universul va da totdeauna departe.

Acum, Cosmina Grigore lucrează mai ales cu pacienţi diagnosticaţi cu cancer, dar ţine şi programe de mindfulness în corporaţii, cu clienţi cu media de vârstă 25-45. „Îmi spun lucruri care îi frământă şi de regulă, acestea ţin de faptul că parcă fac multe lucruri dar viaţa lor nu are sens  - sunt foarte puţini cei care au curaj, nu ştiu de ce alegem să ne ţinem cu dinţii de frici.” Observă că la bază stă rezistenţa la schimbare şi teama de lansare în necunoscut, dar şi lipsa de încredere şi necesitatea validării prin banii primiţi, funcţie etc. Acum, în workshopurile pe care le ţine, le vorbeşte oamenilor despre „zona gri” a acestor simptome:  „Este o perioadă foarte importantă din viaţa noastră şi una foarte parşivă – care vine dintr-un sentiment de copleşire al listei de to do’s - îţi vine să le comprimi pe toate şi să le îndeşi într-o oră, oră în care îţi turezi suprarenalele şi generezi cortizol la maximum.” Cei care ajung în astfel de situaţii uneori nici nu pot să doarmă: „Atunci când vrei să te culci şi îţi dai seama că lista ta de To Do nu s-a terminat, te gândeşti că este ceva în neregulă cu tine şi  nu eşti suficient de capabil – există o presiune creată de oamenii nemulţumiţi din echipă, de şefi, soţ, etc., în funcţie de etapa vieţii în care ne aflăm.” În plus, a observat că în principiu, toată lumea vrea lucruri de la noi şi de regulă le va primi cu nemulţumire. „În această zonă de gri, simptomele se manifestă, dar nu sunt atât de grave încât să trimită persoanele care le resimt la spital – fie că sunt cazuri de leşin, epuizare, lipsa unei alimentaţii corespunzătoare etc.” Cosmina Grigore recomandă şi câteva analize: nivelul de vitamină D –„din toţi pacienţii diagnosticaţi şi toate persoanele nediagnosticate pe care eu le-am trimis să-şi verifice nivelul plasmatic de vitamina D, o singură persoană a avut un nivel peste 40, peste nivelul de alarmă.” A observat şi că glicemia, care ar trebui să fie la nivelul 70-80, este peste 90 la majoritate, deşi nu sunt neapărat persoane supraponderale.