Povestea tragică a germanului care a refuzat să execute salutul lui Hitler
Adoptat de partidul nazist în jurul anului 1930, salutul „sieg heil” (ura pentru victorie) era obligatoriu pentru toţi cetăţenii germani, aceasta fiind o demonstraţie a loialităţii lor faţă de Führer, partidul său şi naţiunea germană.
August Landmesser, germanul singuratic care a refuzat să ridice braţul drept la o reuniune a lui Hitler din 1936 fusese un nazist loial.
S-a alăturat partidului în 1931 şi a început să urce ierarhic în cadrul a ceea ce urma să vină singura afiliere politică legală din ţară.
Doi ani mai târziu, Landmesser s-a îndrăgostit de Irma Eckler, o femeie de origine evreiască, pe care a şi cerut-o de soţie în 1935.
După ce logodna lor a fost descoperită, Landmesser a fost exclus din partid. Au decis să aplice pentru căsătorie în Hamburg, dar reuniunea nu a fost permisă din cauza noilor Legi din Nuremberg. Cuplul a avut prima fiică, pe Ingrid, în octombrie 1935. Un an mai târziu, în timpul unei ceremonii de botez a unui vas german, Landmesser a stat cu mâinile încrucişate în timp ce ceilalţi executau salutul oficial în semn de protest.
În 1937 a încercat să fugă împreună cu familia în Danemarca, însă au fost prinşi; el a fost închis şi eliberat după un an, cu instrucţiunile clare de a nu continua relaţia cu Eckler.
În 1938 a fost arestat din nou şi condamnat la trei ani într-o tabără de concentrare. Nu avea să îşi mai vadă niciodată familia. Eckler a fost arestată şi ea, deşi era însărcinată; a născut-o pe cea de-a doua fiică a familiei în închisoare şi apoi a fost trimisă într-o tabără de concentrare.
După ce şi-a executat sentinţa de închisoare, Landmesser a avut câteva locuri de muncă până să fie chemat la război, în 1944. Câteva luni mai târziu a fost declarat dispărut în Croaţia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro