El povesteşte că în urmă cu zece ani a estimat valoarea potenţială a pieţei de produse şi servicii pentru pasionaţii de navigaţie la 40 de milioane de euro şi a dezvoltat mai multe firme în acest domeniu, investind într-o firmă de import de ambarcaţiuni, o şcoală de navigaţie, o marină la Limanu, o pensiune în Deltă.

Pasiunea pentru navigaţie a lui Mihai Marcu a început în urmă cu 20 de ani, pe vremea când lucra în bancă şi mergea la pescuit în Deltă, „cu mici tentative de a ieşi pe mare pe la Sfântu Gheorghe”, cu ambarcaţiuni cu motor. Şi-a cumpărat o barcă, iar apoi, în decurs de circa zece ani a schimbat 14 ambarcaţiuni; prin 2005 s-a gândit că poate construi o afacere în domeniu. „Interesant a fost că am făcut un calcul la acel moment ca să văd care este piaţa potenţială”, iar cifra pe care a calculat-o i s-a părut interesantă. „Cred că piaţa în 2008, cu cifrele de afaceri ale importatorilor, era la 8-10 milioane de euro şi abia anul acesta îşi va reveni spre acest nivel, inclusiv ambarcaţiunile cumpărate de stat. Spre comparaţie, piaţa în Marea Britanie este de 10 miliarde de euro, aproape 10% din PIB-ul României!!”

Ca la multe alte capitole, şi cheltuielile românilor pasionaţi de navigaţie sunt diferite de ale altor naţiuni. Sunt câteva ţări în lume care au o ambarcaţiune la trei locuitori (Australia şi Finlanda), altele care au o ambarcaţiune la zece locuitori (Canada, Suedia), că media în ţările europene dezvoltate se plasează la o ambarcaţiune la fiecare 50-60 de locuitori (Germania, Anglia, Franţa. Italia).

Pe penultimul loc în Europa se plasa Bulgaria cu o ambarcaţiune la 1.000 de locuitori, iar pe ultimul loc România cu 10.000 de locuitori la o ambarcaţiune. Prin urmare, Mihai Marcu a investit în construcţia unui showroom, a devenit dealer pentru producători de ambarcaţiuni, iar inaugurarea afacerii NauticLife a coincis cu momentul în care se făceau simţite primele efecte ale crizei.

Compania a funcţionat tot timpul cu un număr mic de angajaţi, având în primul an o cifră de afaceri mai mică de 500.000 de euro, având în portofoliu ambarcaţiuni cu preţuri cuprinse între 10.000 şi 150.000 de euro. Preşedintele MedLife a cumpărat un showroom la Tulcea iar apoi investiţiile în domeniu s-au ţinut lanţ. De pildă, antreprenorul s-a gândit, din pricină că în România nu există o cultură de „ieşit pe mare”, să întemeieze o şcoală (Nautic School), pentru a învăţa doritorii cum să navigheze. Iar apoi a văzut că nu sunt decât 2-3 marine, „şi acelea cu probleme”, astfel încât a devenit partener şi în afacerea de la Limanu, unde se află acum una dintre cele patru locuri unde se pot parca bărcile pe litoralul românesc al Mării Negre.

Apoi a făcut un parteneriat pentru organizarea Romania Cup, care reuneşte în fiecare an trei regate. „Cumva, am trecut de la una la alta. Nu avem şcoală, hai să facem, nu avem loc de acostare, am făcut şi asta”. Marcu spune că a mai investit şi într-o pensiune în deltă. Romanian Yachtng School, Colegiul Nautic Român, NauticLife, LifeHarbour, Piking, terenuri şi diverse investiţii în imobiliare, „care m-am gândit eu ca vor fi de viitor”, enumeră preşedintele MedLife investiţiiile legate de pasiunea pentru navigaţie. Mai mult de atât, subliniază apăsat că dedică nu mai mult de 10% din timpul său activităţilor legate de domeniul navigaţiei, „MedLife este de departe principala mea preocupare.” Dar în mod cert, este pasionat de mare, pe care iese depotrivă în ambarcaţiuni cu vele sau motor, mari sau mici.

El spune că bărcile cu vele sunt mai rezistente decât cele cu motor şi mai sigure pe marea agitată; o ambarcaţiune cu vele trebuie să aibă 10 metri ca să fie transoceanică, dar una cu motor trebuie să aibă cel puţin 30 de metri. „Sunt unul dintre oamenii care iese tare pe mare cu barca cu motor şi cred că toţi cei care fac asta se numără pe degete, dar nu mă refer la ambarcaţiuni comerciale,” completează Marcu. A început să navigheze pe bărci cu vele din 2008, iar în urmă cu zece ani era uzual pentru el să plece cu barca din Tomis, să intre pe la Sfântu Gheorghe sau Sulina – drum de 120 km sau 60 mile -, să stea trei zile în deltă şi să se întoarcă. „Nu erau prea mulţi care să facă treaba asta, am fost poate primul. Marea Neagră este o mare care se montează repede, are valuri apropiate; se spune că pe mare nu ţine omul cât ţine barca.

Dacă nu ai exerciţiul de a te lovi de câteva ori de asta te sperii. Nu cred în accidente, pentru că nu e un sport aşa periculos. Dar o dată pe lună o barcă se sperie şi cheamă paza de coastă. Trebuie să ştii marea, să te uiţi la vreme, să-ţi iei ce-ţi trebuie,” spune antreprenorul. Povesteşte că în urmă cu mai mulţi ani s-a speeriat şi el, când mergea cu o marcă uşoară, de patru tone şi  9 m lungime, venind din deltă şi l-a prins „o mare mai tare”, care l-a zguduit. Una peste alta, o singură dată a crezut că o să eşueze.