Poziţia Clever Taxi cu privire la modificările aduse de Primăria Bucureşti legislaţiei taximetriei
Compania Clever Taxi a trimis un comunicat de presă prin care îşi exprimă poziţia faţă modificările adoptate astăzi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
"Suntem profund dezamăgiţi de propunerea şi modalitatea în care a fost luată această decizie cu privire la transportul în regim taxi. Nu putem fi de acord cu acest regres tehnologic impus. Se propune involuţia acestei pieţe cu cel puţin 20 de ani. Pare că se doreşte întoarcerea la chemarea unui taxi prin frecvenţă radio.
Nu este clar cui serveşte această decizie. Am realizat recent o cercetare cu privire la gradul de satisfacţie al pasagerilor şi şoferilor care folosesc aplicaţia Clever Taxi. 99.2% din şoferi găsesc această aplicaţie foarte utilă. Consideră că a îmbunătăţit masiv industria şi, până la urmă, ziua de lucru.
De asemenea, majoritatea pasagerilor consideră că am adus o îmbunătăţire industriei, oferind un serviciu sigur şi eficient. Clever Taxi este considerată de utilizatorii săi cea mai sigură modalitate de călătorie comparativ cu sunatul la dispecerat, cu luarea unui taxi direct din stradă sau cu alte aplicaţii de taxi. Tot în cadrul acestei cercetări, Clever Taxi s-a dovedit a fi cea mai eficientă metodă de găsire rapidă a unei maşini.
Haosul şi lipsa unei modalităţi moderne de a găsi o maşină au condus la dezvoltarea Clever Taxi, aplicaţie ce a adus o îmbunătăţire reală în trafic. Ne propunem şi reuşim să fluidizăm traficul. Am ajuns la 600m distanţă medie de sosire a unui şofer şi la un interval de 3:17 minute, timpul mediu pentru sosirea unei maşini. Toate acestea sunt posibile exclusiv printr-o platformă-agregator. Interzicerea lor va anula aceste beneficii.
Pe lângă regresul propus de primărie, măsurile par anti-concurenţiale prin interzicerea de-facto oricărei platforme de tip agregator. Acestea sunt responsabile, în principiu, pentru optimizări majore de trafic pentru că pun în legătură pasagerii cu cei mai apropiaţi şoferi, un serviciu complet diferit şi complementar dispeceratului.
Clever Taxi este disponibilă în Bucureşti şi în alte 20 de oraşe din ţară din anul 2012. Am procesat peste 80 de milioane de curse şi deservim peste 500.000 de pasageri din Bucureşti. Toţi aceşti oameni vor fi afectaţi direct de propunerea primăriei, pe lângă cele câteva mii de şoferi care utilizează aplicaţia în Bucureşti şi Ilfov.
Clever Taxi este singura şi prima aplicaţie de e-hailing ce a introdus plata curselor cu cardul, fără să oblige şoferul să aibă un POS în maşină sau să-l forţeze să încheie un contract cu o instituţie financiară. Avem această opţiune de 4 ani.
Clever Taxi este unul dintre modelele de business de succes din România şi a fost achiziţionată prin cea mai mare tranzacţie pentru o aplicaţie mobilă de către grupul Mercedes, în această vară. Se bucură de popularitate în toate oraşele în care este prezentă în România şi procesăm zilnic milioane de curse.
Vom lua toate măsurile pentru a ne asigura de buna funcţionare în continuare a aplicaţiei, în interesul pasagerilor şi al şoferilor deopotrivă. Apreciem suportul utilizatorilor şi al şoferilor şi îi încurajăm să îşi exprime opinia şi către PMB, deoarece aşa funcţionează democraţia."
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro