Prefectul de Cluj: Se doreşte aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii; nu putem fi de acord
Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, consideră că intenţia administratorului judiciar al Mechel Câmpia Turzii şi a conducerii societăţii este de a duce combinatul "în faliment", continuând "planul diabolic" pus la punct încă de la privatizare, autorităţile neputând fi de acord cu acest fapt.
Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, împreună cu cel al sindicatului Cartel "Alfa" Cluj, Valentin Ilcaş, directorii ITM şi AJOFM Cluj, au participat, vineri dimineaţă, la Prefectura Cluj, la o întâlnire cu prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan, pentru identificarea unei soluţii de stopare a noilor disponibilizări anunţate la combinat.
Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, a fost întrebat, la finalul întâlnirii, ce doresc administratorul judiciar şi conducerea combinatului să facă.
"Mizeria de la Mechel Câmpia Turzii continuă. I-au scos pe aceşti administratori judiciari în faţă ca să îşi poată continua planul diabolic pe care îl aveau încă de la privatizare. Noi nu putem fi de acord cu acest lucru. Doresc aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii, e foarte simplu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro