Premierul Edouard Philippe: Situaţia epidemică se ameliorează în Franţa / Urmează o "criză economică brutală"
Situaţia epidemică se ameliorează în Franţa, dar criza nu s-a încheiat, a declarat duminică seară premierul Edouard Philippe, avertizând că va începe o "criză economică brutală".
"Trăim o criză medicală de o foarte mare intensitate. Nu este prima epidemie cu care se confruntă Franţa, dar aceasta are o amploare pe care nu am mai cunoscut-o în perioada modernă", a declarat premierul Edouard Philippe într-o conferinţă de presă, potrivit publicaţiilor Le Figaro şi Le Parisien.
"Criza medicală nu s-a încheiat. Sigur că marcăm puncte împotriva epidemiei. Situaţia se îmbunătăţeşte lent, dar sigur. Dar nu am ieşit din criza medicală", a precizat Edouard Philippe.
"Această criză medicală va genera o criză economică ce abia începe. Va fi brutală", a avertizat Edouard Philippe.
"Măsurile restrictive funcţionează. Am constatat că majoritatea cetăţenilor francezi au respectat restricţiile, astfel că s-a permis limitarea numărului de bolnavi în spitale", a subliniat Edouard Philippe.
În Franţa se înregistrează 152.978 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 19.349 de decese, conform datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro