Premierul Florin Cîţu a anunţat care sunt obiectivele lui ca ministru interimar la Finanţe: reforma companiilor de stat, modernizarea administraţiei fiscale, e-Facturare şi înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare

Autor: Roxana Rosu Postat la 13 iulie 2021 48 afişări

Premierul Florin Cîţu a anunţat care sunt obiectivele lui ca ministru interimar la Finanţe: reforma companiilor de stat, modernizarea administraţiei fiscale, e-Facturare şi înfiinţarea Băncii  Naţionale de Dezvoltare

Premierul Florin Cîţu s-a întâlnit ieri cu o delegaţie a Băncii Mondiale condusă de Anna Bjerde, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală, oficialul român prezentând cu această ocazie priorităţile lui ca ministru interimar de Finanţe, printre care se află şi înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare.

În plus, lista de obiective include şi reforma companiilor de stat, modernizarea administraţiei fiscale şi e-Facturare.

Banca Naţională de Dezvoltare este un proiect menţionat şi în programul de guvernare, dar şi în PNRR – Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Astfel, această bancă ar trebui să poată acorda credite de circa 300 mil. euro anual, începână cu primul semestru (S1) din  2026, după ce personalul de la BND, de la Ministerul Finanţelor şi cel preluat de la Eximbank va fi instruit, potrivit informaţiilor publicate în PNRR.

Proiectul de înfiinţare a acestei bănci are o vechime de peste şase ani, ideea fiind menţionată încă din timpul guvernării lui Dacian Cioloş, în 2015, şi reluată ulterior de Liviu Dragnea.

În timpul întâlnirii cu reprezentanţii Băncii Mondiale, prim-ministrul Florin Cîţu a mai precizat că prin proiectele din PNRR se va pune accent pe digitalizarea sectorului public, dar şi pe economia verde. Totodată, Florin Cîţu a apreciat sprijinul Băncii Mondiale pentru cele două proiecte din PNRR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
banca,
banca nationala,
dezvoltare,
finante

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.