Preşedintele ANPC, Bogdan Nica, eliberat din funcţie. Vicepreşedintele Marius Dunca (PSD), numit la conducerea autorităţii

Postat la 24 februarie 2014 85 afişări

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Bogdan Nica, a fost eliberat din funcţie, printr-o decizie a premierului Victor Ponta, publicată luni în Monitorul Oficial. Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Marius Dunca, membru PSD, a fost numit la conducerea instituţiei.

Preşedintele ANPC, Bogdan Nica, eliberat din funcţie. Vicepreşedintele Marius Dunca (PSD), numit la conducerea autorităţii

 Bogdan Nica a fost preşedintele ANPC, cu rang de secratar de stat, din 23 mai 2012.

Nica, în vârstă de 47 de ani, este membru PNL şi, anterior numirii la conducerea ANPC, a condus un centru medical privat (2008 - 2012), a fost secretar general în Ministerul Sănătăţii (2007 - 2008), inspector general sanitar în aceeaşi instituţie (2006 - 2007) şi director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova (2005 - 2006).

Marius Dunca exercită de luni atribuţiile de preşedinte al ANPC, după eliberarea din funcţie, tot de luni, a lui Bogdan Nica, potrivit unor decizii ale premierului Victor Ponta, publicate în Monitorul Oficial.

Dunca a fost numit vicepreşedinte al ANPC în 23 mai 2012.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/presedintele-anpc-bogdan-nica-eliberat-din-functie-vicepresedintele-marius-dunca-psd-numit-la-conducerea-autoritatii-12139371
12139371
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.