Preşedintele ANT susţine că litoralul este pregătit pentru deschiderea sezonului estival

Autor: Cosmin Vaideanu Postat la 29 aprilie 2015 28 afişări

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Simona Man, susţine, după o vizită făcută în staţiunea Mamaia, că litoralul românesc este pregătit pentru deschiderea sezonului estival, în timp ce hotelierii solicită organelor de control să nu fie verificaţi în minivacanţa de 1 Mai.

Simona Man a verificat, în prima parte a zilei de miercuri staţiunea Mamaia, urmând ca apoi să meargă în sudul litoralului. Preşedintele ANT a spus, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Constanţa, că a fost mulţumită de ceea ce a văzut în Mamaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am venit astăzi aici tocmai pentru a vedea stadiul pregătirilor în vederea deschiderii sezonului estival. Până în acest moment, am făcut un scurt tur în Mamaia, iar de aici plecăm în sudul litoralului ca să vedem şi acolo stadiul pregătirilor. Ceea ce am văzut până acum, ne-a încântat privirile, hotelurile sunt pregătite, chiar foarte pregătite să primească turiştii. Credem că va fi un sezon în care turiştii vor fi mulţumiţi de ceea ce le vor oferi aceste structuri turistice", a spus Simona Man.

Virgil Stancu, reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc şi investitor pe litoral, a spus, la conferinţa de presă, că în sudul litoralului nici zece la sută din unităţi nu sunt pregătite să deschidă de 1 Mai şi cere ca hotelierii să nu mai fie obligaţi prin lege să-şi deschidă unităţile de la această dată.

"Nu ne mai obligaţi să deschidem la 1 Mai pentru că vă spun că în sudul litoralului nici 10 la sută din unităţi nu sunt pregătite să deschidă la 1 Mai, ne obligaţi prin lege să deschidem la 1 mai printr-o lege neconstituţională", a afirmat Virgil Stancu, el menţionând că unităţile de cazare care nu au deschis la 1 Mai riscă să fie amendate de către Autoritatea Naţională de Turism.

Preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că peste 40.000 de turişti vor sosi pe litoralul românesc în minivacanţa de 1 Mai şi că se văd eforturile făcute în promovare.

"Aşteptăm peste 40.000 de turişti în acest weekend, mai mulţi decât anul trecut. Eforturile noastre de promovare se văd, au produs rezultate, trebuie să spunem că avem în spate o campanie care ne-a ajutat să facem această promovare şi un buget care provine de la agenţii economici din staţiunea Mamaia în primul rând. Toate evenimentele pe care le-am pregătit de patru luni, din ianuarie lucrăm la aceste evenimente, evenimente care încep de mâine seară, sunt finanţate în cazul Mamaia cel puţin din taxa de promovare Mamaia. Deschiderea oficială a sezonului are loc cu parada tradiţională a litoralului românesc”, a declarat Corina Martin.

Ea a menţionat că în acest weekend vor avea loc două infotripuri pe litoralul românesc cu agenţi de turism şi jurnalişti din Turcia şi Italia.

De asemenea, Corina Martin a mai cerut în numele hotelierilor să nu aibă loc controale pe litoral între 1 şi 3 mai, ci înainte sau după această dată.

"Aşa cum am transmis aseară ministrului de Finanţe un mesaj, rolul nostru în acest weekend este de a da servicii de calitate în industria ospitalităţii de pe litoral şi din Delta Dunării, servicii de care şi noi să fim mândri. Vreau ca dumneavoastră (n.r. - ANT) să vă asiguraţi că facem front comun nu pentru a răspune instituţiilor de control în acest weekend, pentru că nu asta trebuie să facem, în momentul în care noi cheltuim de patru luni nişte bani şi facem nişte campanii, mergem la târguri internaţionale de turism pe fondurile noastre pentru că am dus acolo adevărate show-uri de promovare, noi investim strângem bani de la toţi agenţii economici pentru a colecta aceste fonduri, autorităţile locale lucrează împreună cu noi, cu toţii vrem să iasă bine acest weekend. Ar fi culmea în timp ce suntem cu agenţii din Turcia şi Italia să ne trezim cu un control care închide unitatea de cazare. Controalele să fie după data de 4 mai sau înainte de 1 mai", a afirmat Corina Martin.

Simona Man a spus că în ultimele zile echipele de control ale ANT au verificat unităţi de cazare de pe litoral şi nu au găsit nereguli.

"Vrem să ne asigurăm că totul este în regulă, nu avem niciun feedback că lucrurile nu funcţionează aşa cum trebuie. Hotelierii sunt pregătiţi să primească turişti", a spus preşedintele ANT.

Hotelierii de pe litoral prezenţi la conferinţa de presă au ridicat conducerii ANT mai multe probleme. Astfel, ei au cerut ca legea voucherelor, impozitul forfetar, impozitul pe clădiri, legea turismului să fie adoptate cât mai curând şi să intre în vigoare. De asemenea, ei s-au plâns şi de faptul că în anumite staţiuni au loc diverse lucrări de investiţii care deranjează turiştii, solicitând stoparea acestora pe timpul sezonului estival.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PREŞEDINTE ANT,
VERIFICĂRI LITORAL,
/actualitate/presedintele-ant-sustine-ca-litoralul-este-pregatit-pentru-deschiderea-sezonului-estival-14178717
14178717
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.