Preşedintele Joe Biden îşi anunţă candidatura pentru 2024

Autor: Andreea Tobias Postat la 25 aprilie 2023 19 afişări

Preşedintele Joe Biden îşi anunţă candidatura pentru 2024

Preşedintele Joe Biden a anunţat oficial marţi că va candida pentru a fi reales în 2024, cerându-le alegătorilor să îi acorde mai mult timp pentru a "termina treaba" pe care a început-o când a depus jurământul.

Joe Biden le-a cerut alegătorilor să îi acorde mai mult timp pentru a "termina treaba" pe care a început-o când a depus jurământul şi să lase deoparte preocupările legate de prelungirea mandatului celui mai în vârstă preşedinte american pentru încă patru ani.

Biden, care ar împlini 86 de ani la sfârşitul unui al doilea mandat, mizează pe faptul că realizările sale legislative din primul mandat şi cei peste 50 de ani de experienţă la Washington vor conta mai mult decât preocupările legate de vârsta sa, notează AP.

El pare să aibă în faţă o cale uşoară pentru a câştiga nominalizarea partidului său, fără rivali democraţi serioşi, dar este totuşi pregătit pentru o luptă dură pentru a-şi păstra preşedinţia într-o naţiune amarnic divizată.

Anunţul, într-un videoclip de trei minute, vine la aniversarea a patru ani de când Biden a făcut anunţul pentru Casa Albă în 2019, promiţând să vindece "sufletul naţiunii" în mijlocul preşedinţiei turbulente a lui Donald Trump - un obiectiv care a rămas evaziv.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
biden,
alegeri,
anunt,
joe biden,
presedinte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.