Previziuni pentru salarii în 2023. Cele două sectoare unde vor se vor înregistra cele mai mari creşteri

Autor: Ramona Cornea Postat la 05 aprilie 2023 157 afişări

Previziuni pentru salarii în 2023. Cele două sectoare unde vor se vor înregistra cele mai mari creşteri

 În producţia echipamentelor de transport creşterea salarială mediană previzionată este de 12,3%, iar în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul creşterea mediană previzionată este de 11,5% Creşteri semnificative vor fi şi în agricultură, logistică, servicii nefinanciare şi high-tech

Circa 38% dintre organizaţiile din high-tech care intenţionează să mărească salariile sau să ofere o sumă forfetară pentru a ţine pasul cu rata inflaţiei le vor creşte în aprilie 2023.

Salariile din România vor avea o creştere mediană de 6,3% în anul 2023, în comparaţie cu o creştere mediană de 5,9% în anul 2022, conform rezultatelor unui raport realizat de compania Mercer Marsh Benefits.

Cel mai mult vor creşte cele din producţia echipamentelor de transport şi cele din comerţ. Astfel, în producţia echipamentelor de transport creşterea salarială mediană previzionată este de 12,3%, iar în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul creşterea mediană previzionată este de 11,5%. Creşteri salariale semnificative vor fi şi în agricultură, logistică, servicii nefinanciare şi high-tech.

„Anul 2023 este un an definitoriu în care planurile de transformare ambiţioase şi provocările persistente se confruntă cu noile realităţi. Specialiştii în HR trebuie să-şi menţină energia şi avântul pentru a se pregăti pe ei şi pe companiile lor pentru ceea ce urmează. Instabilitatea geopolitică, dificultăţile economice şi înăsprirea pieţelor muncii au avut un impact profund asupra agendei resurselor umane. La nivel global, zonele în care au fost cel mai dificil de făcut progrese sunt: abordarea oboselii forţei de muncă, reproiectarea muncii şi/sau a organizaţiei şi activarea unor noi moduri de lucru”, scriu specialiştii de la Mercer Marsh.

Astfel, puncte importante pe agenda specialiştilor în resurse umane pentru anul 2023 vor fi: activarea de noi moduri de lucru – de la distanţă, hibrid, gig, concentrarea pe dezvoltarea culturii compa­niei, dezvoltarea unei organizaţii bazate pe competenţe, susţinerea diversi­tăţii, echităţii şi incluziunii,  şi să aibă un impact în bunăstarea angajaţilor per total.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.