Christine Lagarde este prima femeie care a devenit ministru de finanţe al unei economii din G8 (Franţa), este prima femeie care a ajuns la conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi este prima femeie care conduce Banca Centrală Europeană (BCE). Aceste premiere vin într-un univers financiar mondial dominat şi condus mult timp de bărbaţi. Care este povestea Christinei Lagarde?

Sistemul financiar este în continuare dominat de bărbaţi, dar criza financiară şi economică care a izbucnit în 2007/2008 a trecut unele dintre cele mai importante frâie în mâinile unor femei care rescriu istoria leadershipului în instituţiile financiare mondiale. Christine Lagarde a fost caracterizată ca o figură impunătoare, carismatică, cu o personalitate foarte puternică, care se evidenţiază clar ca lider. Se simte în largul ei când vorbeşte cu oamenii, nu este arogantă şi abordează direct problemele, jonglând cu cuvintele cu diplomaţie. Este renumită pentru abilităţile solide de negociere şi nu este de mirare, având în vedere faptul că a lucrat mulţi ani ca avocat corporatist şi a avut multe funcţii în viaţa politică în Franţa.

Din poziţiile importante deţinute în lumea finanţelor internaţionale, franţuzoaica Christine Lagarde (63 de ani) – supranumită „rock star of finance” –  a ajuns să-şi pună amprenta asupra întregii economii mondiale, să influenţeze pieţele financiare, chiar şi numai prin cuvintele rostite, şi, practic, să-şi pună indirect amprenta asupra vieţii fiecăruia dintre noi prin deciziile pe care le girează.

Născută în anul 1956 la Paris într-o familie de profesori, Christine Madeleine Odette Lagarde este avocat de profesie, absolventă a Şcolii Superioare de Drept din Paris şi a Institutului de Studii Politice din Aix-en-Provence. Franţuzoaica este divorţată, mamă a doi copii, vegetariană, pasionată, printre altele, de yoga şi grădinărit. În adolescenţă a fost membră a echipei naţionale de înot sincron.

Christine Lagarde are o importantă experienţă internaţională, fiind timp de mai mulţi ani şefa firmei internaţionale de avocatură Baker & McKenzie din Chicago. Până să ajungă în fruntea FMI, a deţinut diverse portofolii de ministru în Franţa, ajungând şi ministru de finanţe – prima femeie care a devenit ministru de finanţe al unei economii din G8. Financial Times a desemnat-o în 2009 cel mai bun ministru de finanţe din zona euro, în timp ce revista Forbes a clasat-o în primele 20 cele mai puternice femei din lume.

În 2011, Christine Lagarde a devenit prima femeie care a ajuns la conducerea Fondului Monetar Internaţional de la înfiinţarea acestuia în 1944. Christine Lagarde, cel de-al 11-lea managing director al FMI, a câştigat respectul lumii financiare în timpul crizei financiare care a debutat în 2007/2008, având un rol important în salvarea euro. Ea a condus instituţia financiară internaţională cu sediul la Washington în perioada 2011-2019. FMI a redevenit un pion important pe scena finanţelor internaţionale odată cu venirea crizei economice mondiale, după ce anterior ajunsese în situaţia de a fi nevoit să-şi justifice raţiunea de a mai exista şi se uita cum îi scad veniturile pentru că nu mai avea pe cine să finanţeze.

Pe parcursul crizei, realitatea economică nu a contenit să ia prin surprindere instituţiile financiare internaţionale, estimările optimiste privind creşterea economică fiind corectate din mers de mai multe ori pe an. Iar creşterea fragilă a economiei a rămas în top pe lista dezamăgirilor FMI.

La FMI Christine Lagarde a fost cu ochii şi pe creşterea economică, iar după ce a părăsit Washingtonul pentru Frankfurt în toamna anului 2019, pentru a prelua conducerea BCE, ea urmăreşte în continuare, printre altele, şi relansarea creşterii economice.

Alegerea Christinei Lagarde la conducerea BCE – instituţia din inima zonei euro a fost o surpriză, cu atât mai mult cu cât a fost exclusă această posibilitate în trecut. O alegere neconvenţională şi controversată pentru şefia BCE în condiţiile în care ea nu a fost nici economistă, nici şef de bancă centrală, după cum au criticat unii analişti.

La conducerea BCE, noul gardian al euro a primit o moştenire destul de dificilă, concretizată în normalizarea politicii monetare, caracterizată în prezent de dobânzi foarte mici şi chiar negative şi de reluarea achiziţiilor de active de către BCE, şi îndepărtarea pericolului „japonizării“ Europei. Japonia a ajuns în deflaţie după spargerea unei bule financiare în 1990. Iar inflaţia şi dobânzile reduse pentru o perioadă mare reduc dramatic spaţiul de manevră într-o nouă criză economică.

Strategia adoptată după criza financiară izbucnită în urmă cu mai bine de un deceniu, cu stimulente importante şi recapitalizări bancare, a dat rezultate câţiva ani, dar acum, inflaţia, un indicator al echilibrului economiei urmărit de BCE şi Fed, este sub ţintă atât în zona euro, cât şi în SUA. Iar politicile radicale precum ratele negative ale dobânzilor au devenit foarte nepopulare în unele ţări.

Predecesorul Christinei Lagarde la conducerea Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a avut grijă de zona euro în cea mai dificilă perioadă din istoria acesteia, reuşind să salveze euro, să ţină uniunea monetară închegată şi să scoată economia din criză, cu un efort financiar fără precedent, dar şi cu discursul devenit celebru prin cele trei cuvinte, „orice este nevoie“ („whatever it takes”) pronunţat la paroxismul crizei datoriilor suverane din zona euro.

În primul său discurs important de la ocuparea funcţiei de preşedinte al BCE, Christine Lagarde a cerut ajutor guvernelor europene, care lasă pe umerii băncilor centrale obiectivul relansării economiilor, pentru ca economia zonei euro să se revigoreze. Ea a explicat că este nevoie de un nou mix de politici în care investiţiile publice sunt accelerate pentru reducerea greutăţii ce apasă pe politicile monetare de stimulare pentru ca regiunea să se revigoreze. Franţuzoiaca a transmis că instituţia pe care o conduce va continua să sprijine economia zonei euro şi a spus că politica bugerară este un element cheie pentru depăşirea celor două provocări principale ale uniunii monetare: schimbarea naturii comerţului global, blocat de politici protecţioniste, şi încetinirea creşterii economice interne.

„Pentru a culege toate roadele măsurilor noastre de politică monetară, alte zone ale politicii trebuie să contribuie mai hotărât la îmbunătăţirea potenţialului de creştere pe termen lung, sprijinind cererea şi reducând vulnerabilităţile. Guvernele cu spaţiu bugetar ar trebui să fie gata să acţioneze într-o manieră eficientă şi din timp. În ţările în care datoria publică este ridicată, guvernele trebuie să urmeze politici prudente şi să-şi atingă ţintele de echilibru structural“, a spus Lagarde.

Într-un context economic delicat, marcat de semnale mixte, cu provocări precum Brexitul, războiul comercial SUA-China şi disensiuni la nivelul Europei (şi chiar în cadrul boardului BCE), fosta şefă a FMI a optat pentru cartea prudenţei la primele decizii în fruntea BCE, începându-şi mandatul cu menţinerea dobânzilor pentru zona euro la minime record, în ton cu aşteptările. BCE a confirmat că a repornit programul de stimulare economică şi a inflaţiei prin achiziţii masive de obligaţiuni.

Banca centrală a zonei euro şi-a revizuit în jos prognoza de creştere economică pentru regiune în 2020, de la 1,2% la 1,1%.

Christine Lagarde şi-a început mandatul la BCE lăsând dobânda pentru împrumuturi la minimul record de 0% şi menţinând la -0,5% dobânda pentru banii ţinuţi de bănci în depozitele sale pentru a le stimula să crediteze economia reală. În plus, facilitatea de creditare a BCE, utilizată de bănci pentru credite pe termen scurt, are în continuare o rată de dobândă de 0,25%.

Mesajul transmis de noua preşedinţie a BCE a rămas în linie cu cel susţinut de italianul Mario Draghi: dobânzile din zona euro vor rămâne la minimele record ceva timp, până când perspectiva inflaţiei va ajunge la un nivel suficient de apropiat de ţinta de 2% a băncii centrale a zonei euro.

BCE a confirmat că a repornit programul de stimulare economică şi a inflaţiei prin achiziţii masive de obligaţiuni – instituţia cumpără active de 20 mld. euro în fiecare lună – şi că va lăsa acest mecanism pornit „atâta timp cât este necesar“. Programul ar urma să fie oprit „cu puţin timp înainte“ ca BCE să înceapă să majoreze dobânzile.

Rămâne de văzut dacă Christine Lagarde va urma la conducerea BCE ritualul clasic, cu o coregrafie mai mult sau mai puţin strictă, sau va avea propria manieră de a trata problemele. Şi rămâne de văzut dacă ea va reuşi să convingă pieţele financiare şi să le dea încredere prin mesajele transmise de ea.

Primele semnale indică faptul că şefa BCE intenţionează să îşi lase amprenta asupra instituţiei cu cea mai ambiţioasă strategie, Christine Lagarde cerându-le colegilor să înceapă un proces de analiză a ţintei de inflaţie, care nu a mai fost schimbată din 2003, conform Bloomberg. În acest proces vor fi incluse şi probleme precum tehnologia, inegalităţile sau schimbările climatice.

Ţinta de inflaţie în zona euro este „sub, dar destul de aproape de 2%“, însă creşterea preţurilor este modestă, chinuindu-se să treacă de 1%, artizanii finanţelor europene nereuşind să restabilizeze inflaţia zonei euro, în ciuda anilor de impulsuri monetare masive.

Christine Lagarde, care este mai degrabă un fost politician decât un economist, consideră că regândirea strategiei era necesară de mai mult timp. Ea vrea să asculte cetăţenii pentru ca BCE să nu „ofere aceeaşi predică pe care toţi o ştiu“, însă parametrii revizuirii strategiei nu sunt încă stabiliţi.

Christine Lagarde în vizită la unul din cei mai mari „clienţi” ai FMI 

Pentru a face faţă crizei, România a devenit în 2009 unul dintre cei mai mari clienţi ai FMI din Uniunea Europeană. A semnat un împrumut record cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi BERD de aproape 20 de miliarde de euro. Mai exact, România a convenit asupra unui pachet de finanţare în sumă de 19,95 de miliarde de euro de la finanţatorii externi (din care cea mai mare parte, respectiv 12,95 mld. euro, de la FMI), cel mai mare împrumut din istoria României şi cât jumătate din bugetul ţării. România a experimentat doi ani de ajustări dramatice, concretizate în disponibilizări, tăierea salariilor bugetarilor şi majorarea TVA. Măsurile au lovit în consum şi criza a intrat în prelungiri. În vara anului 2013 Christine Lagarde, atunci şefa FMI, a ajuns la Bucureşti. Ingredientele-cheie ale mesajului şefei FMI în România: consumul, exporturile şi investiţiile sunt cele trei „locomotive“ care ar trebui să alimenteze creşterea economică a României. Şi, un detaliu important: este nevoie de echilibru între cei trei piloni de creştere, deoarece dependenţa de o singură „locomotivă“ poate duce la dezechilibre care sunt foarte greu de gestionat.

Ceva inedit? Înainte de izbucnirea crizei economice mondiale recente, timp de zeci de ani, FMI avea ca mesaj principal austeritatea. Acum, FMI a ajuns să vorbească despre consum şi despre creşterea economică, care însă, din păcate, s-a lăsat aşteptată mai mulţi ani în Europa. În toată istoria relaţiilor României cu FMI programele cereau în primul rând privatizarea şi restructurarea companiilor de stat cu pierderi şi austeritate. Apoi, vorbeau de deficite bugetare. Şi nu insistau pe creşterea economică. Acum s-a schimbat, oarecum, abordarea. Vorbind despre calea integrării europene, care nu a fost nici scurtă, nici netedă, franţuzoaica de la conducerea FMI a amintit în România un citat din francofonul Eugène Ionesco (un celebru dramaturg din Slatina care a plecat în Franţa), că „visurile şi angoasele ne unesc“. După trei acorduri succesive cu FMI, România a ajuns să fie macrostabilizată“, dar letargică, economia revigorându-se lent. 

Carte de vizită

∫ 1956 Christine Lagarde s-a născut în Paris

∫ Are studii de drept la University Paris X, un master în economie şi finanţe la Political Science Institute din Aix-en-Provence şi un master în drept comercial (DESS in Commercial and Labour Law) la University Paris X Law School;

∫ 1981 S-a alăturat firmei internaţionale de avocatură Baker & McKenzie ca associate şi a devenit după 18 ani preşedinte global al acestei firme;

∫ 2005

A devenit ministru al afacerilor externe în Franţa, iar în 2007 a devenit ministru de finanţe şi economie în Franţa (prima femeie care a deţinut această poziţie într-o economie a G8);

∫ 2011-2019

A fost şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI);

∫ 2019

Din noiembrie a devenit preşedinte al Băncii Centrale Europene.