Primăria acestei localităţi din România oferă locuri pentru casa gratuit. Ce trebuie să faci pentru asta
Noul context socio-economic a condus la apariţia unui fenomen interesant: criza de forţă de muncă. În special în mediul rural, cu greu se mai pot găsi persoane dispuse să muncească sau să aibă calificarea necesară pentru activităţile derulate.
Nu e vorba doar de locurile oferite de societăţile comerciale, ci şi de munca zisă „cu ziua”, adică atunci când cineva are nevoie să facă un gard, să taie nişte lemne sau să sape în grădină.
Salariile sunt şi ele un factor care au generat această criză, însă, de multe ori, nici angajtorii nu îşi permit să facă majorări, pentru că nu au garanţia că vor reuşi să vândă mai bine produsele. Asta se întâmplă şi pentru că foarte mulţi tineri sunt plecaţi la lucru în străinătate şi, astfel, piaţa muncii este văduvită de un segment foarte important.
Un prim pas pentru normalizarea situaţiei ar fi readucerea acasă a celor care lucrează în alte ţări. Pentru asta, însă, trebuie create facilităţi. De exemplu, la Giarmata, atragerea tineretului se face prin acordarea unor locuri de casă, 350 la număr, care creează, deja, o anumită emulaţie în zonă.
Tot în acelaşi registru, al asigurării unei infrastructuri decente, sunt pregătite noi asfaltări. Există un proiect, derulat împreună cu Ministerul Dezvoltării, care prevede asfaltarea a zece kilometri de drumuri, dintre care 4,5 kilometri sunt, deja, gata.
Cititi mai multe pe www.renasterea.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro