Primăria Capitalei alocă 348 de milioane de lei către trei Companii Municipale

Postat la 26 septembrie 2018 47 afişări

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, miercuri, trei proiecte care prevăd o majorare foarte mare de capital pentru trei dintre cele 22 de Companii Municipale înfiinţate anul trecut. Majorarea totală se ridică la 348 de milioane de lei.

Primăria Capitalei alocă 348 de milioane de lei către trei Companii Municipale

Primăria Municipiului Bucureşti va face o majorare consistentă de capital pentru trei dintre cele 22 de Companii Municipale înfiinţate anul trecut, potrivit unor proiecte votate, miercuri, de CGMB. Astfel, suma totală pe care Municipalitatea o va vărsa în conturile a trei companii se ridică la valoarea de 348 de milioane de lei, ceea ce înseamnă aproape 75 de milioane de euro.

Suma cea mai mare, de 190 de milioane de lei, o va primi Compania Municipală Imobiliară, ceea ce ar reprezenta o majorare de aproape patru ori mai mare faţă de bugetul actual al companiei. Din descrierea raportului de specialitate al proiectului reiese faptul că această companie ar urma să achiziţioneze imobile, pe care le va închiria către alte instituţii ale Municipalităţii.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companii,
primarie,
capitala

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.