În mai puţin de doi ani, piaţa energiei a trecut printr-o schimbare uluitoare, dintr-un domeniu relativ cuminte din punctul de vedere al tranzacţionării transformându-se într-un segment care poate genera atacuri de panică. După criza din iarna lui 2017, piaţa s-a reconfigurat în urma unor insolvenţe zgomotoase din tabăra traderilor, furnizorii au terminat cu rezultatele afectate, iar producătorii au bifat profituri record. Anul acesta însă, cine va deschide şampania după cea mai nouă criză a „luminii”?

"Pentru prima oară chiar nu ştiu ce să spun, pentru că datele de consum nu justifică această evoluţie“, spune Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, unul dintre cei mai conoscuţi specialişti din domeniul energetic. Compania pe care o conduce acum, activă în domeniul furnizării de energie, deţine peste 4% din piaţa consumatorilor concurenţiali, dar Stroe spune că are achiziţiile securizate.

„De când semnez un contract, nu stau mai mult de o săptămână deschis fără energia asigurată. Am avut însă clienţi pe care i-am sfătuit în vară să îşi prelungească contractele şi nu au făcut-o. Acum consumatorii fără energia asigurată sunt îngroziţi“, mai spune Stroe.

Declaraţiile lui Stroe vin în contextul în care de la o medie de 156 lei/MWh, energia spot a ajuns să fie tranzacţionată săptămâna trecută la uluitorul prag de 500 lei/MWh, chiar pe vârful de consum. Creşterea s-a petrecut treptat, începând cu luna august, dar condiţiile în care a avut loc sunt un mister. De ce?

Cererea nu justifică această creştere a preţului. Mai mult, Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie, are un an de vis după ce a terminat primele şase luni cu o producţie în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul condiţiilor meteo favorabile. Lacurile de acumulare sunt şi ele pline. Faptul că lucrurile stau bine se văd şi în rezultatele companiei. Hidroelectrica a terminat S1/2018 cu o cifră de afaceri de 1,9 mld. lei, cu 17% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, şi cu un profit net de 962 mil. lei, în creştere cu 34%. În iulie anul acesta, Hidroelectrica a distribuit 90% din profitul istoric obţinut în 2017 sub formă de dividende. Valoarea totală a dividendelor a fost de 1,134 miliarde de lei, din care 0,908 miliarde de lei au mers la statul român, restul intrând în conturile Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al companiei. Statul încearcă de altfel să scoată Fondul Proprietatea din acţionariatul Hidroelectrica pentru a-şi securiza controlul unic asupra uneia dintre cele mai profitabile companii din România, anunţul fiind făcut chiar în plină creştere a preţurilor la energie.

Situaţia a devenit atât de gravă, încât Consiliul Concurenţei a demarat o serie de controale inopinate la sediul Hidroelectrica, suspectând compania de abuz de poziţie dominantă. Interesant este că nici măcar intervenţia Consiliului Concurenţei nu a răcit piaţa. Situaţia din ultimele zile aminteşte de drama prin care a trecut piaţa energiei la începutul lui 2017. Atunci, preţurile pur şi simplu săreau de la o zi la alta, spre agonia furnizorilor şi a consumatorilor, dar spre extazul producătorilor, fiind atinse maxime orare de circa 680 lei/MWh, nivel record.

Explozia preţurilor a generat situaţii în care consumatori de talie industrială s-au trezit peste noapte cu contractele anulate doar pentru că furnizorii şi-au dat seama că şi cu plata penalizărilor este mai avantajos să-şi vândă energia la preţurile spot din acel moment decât să stea în contracte pe termen lung.

Ianuarie 2017 a devenit astfel cea mai scumpă lună din ultimii zece ani, în anumite intervale orare electricitatea fiind ofertată la uluitoarea valoare de 450 de euro pe MWh, faţă de o medie de 30-40 de euro pe MWh. Potrivit datelor publicate pe bursa de energie OPCOM, media de preţ pentru anul trecut pe platforma de tranzacţionare spot (PZU – piaţa pentru ziua ur-mătoare), cea mai importantă din cadrul bursei de energie, a fost de circa 48 de euro pe MWh, acesta fiind preţul pur al energiei schimbate între producători şi furnizori. Acesta este cel mai mare nivel de preţ din ultimii cinci ani, fără a depăşi însă recordul de preţ din 2008, de exemplu.

Contextul i-a prins pe mulţi jucători pe picior greşit, cu politici de achiziţii orientate mai ales spre piaţa spot, în contextul în care contractele bilaterale pe termen lung deveniseră neinteresante pe fondul unor preţuri mai ridicate. La mai bine de un an distanţă, mulţi dintre furnizorii care au trecut de şocul anului 2017 spun că din riscofili ai energiei s-au transformat în jucători prudenţi, abandonând pariul pe preţ pentru contracte stabile.

Pentru unii însă, a fost prea târziu, valul de insolvenţe în rândul marilor furnizori de energie, printre care se numără  businessuri de sute de milioane de lei, precum Arelco Power sau Transenergo COM, fiind un alt atribut al anului trecut. Criza din piaţa energiei din 2017 nu a fost elucidată şi la fel riscă să stea lucrurile şi acum, dar câteva fenomene internaţionale pot să aducă puţină lumină.

Unul dintre acestea este creşterea fără precedent a preţului certificatelor de emisii de dioxid de carbon, instrumente care penalizează producţia de energie din surse poluante, aşa cum sunt cărbunii, pentru a determina tranziţia spre forme de energie mai curate. Certificatele de emisii de CO2 sunt un fel de suprataxă pe care producătorii de energie pe bază de cărbuni trebuie să o plătească în contul tonelor de dioxid de carbon eliminate în atmosferă în urma producţiei de energie. Mai departe, aceste costuri se regăsesc în preţul energiei.

Problema este că preţul certificatelor de emisii a crescut spectaculos în ultimul an, atingând maximul deceniului. De exemplu, săptămâna trecută un certificat costa 26 de euro, în timp ce în aceeaşi zi din 2017 acelaşi certificat costa 7 euro. Această creştere accelerată a preţului vine în contextul în care numărul de certificate de emisii la nivel european va fi redus în perioada 2019-2023, totul pentru a determina decarbonizarea economiilor şi trecerea către surse de producere a energiei mai puţin poluante, cum sunt gazul sau energiile regenerabile.

În acest context, specialiştii din piaţă nu exclud ca în intervalul menţionat preţul certificatelor de emisii să ajungă la 40 de euro pe MWh.

Pentru ţări precum România sau Polonia, care sunt dependente de producţia de energie pe cărbuni, această decarbonizare accelerată este o problemă majoră. Impactul se vede deja în rezultatele celui mai mare producător de energie din România pe bază de cărbuni, Complexul Energetic Oltenia. Entitatea, care cuprinde cele mai mari termocentrale din România şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut. Dacă cifra de afaceri a fost relativ stabilă, profitul net al companiei a ajuns la 35 de milioane de lei, în scădere dramatică faţă de rezultatul de 307 de milioane de lei din S1 2017.

„Am înaintat un memorandum prin care guvernul să mandateze Ministerul Energiei (proprietarul CE Oltenia) să iniţieze o serie de discuţii cu Comisia Europeană, să vedem ce putem face. Nu se pune problema de ajutor de stat, dar încercăm să găsim soluţii şi nu suntem singuri. Polonia, Germania sunt în aceeaşi situaţie“, spune Sorinel Boza, directorul general al CE Oltenia. Însă în timp ce CE Oltenia se împotmoleşte în discuţii, rivalii europeni au trecut la acţiune. „Preţurile mai mari la carbon se traduc în costuri mai mari pentru companiile europene de utilităţi, asta desigur dacă nu şi-au încheiat contracte de hedging pentru aceste instrumente”, spune un consultant francez din domeniul energiei, citat de jurnaliştii de la Reuters.

Un astfel de exemplu sunt nemţii de la RWE. „Poziţia noastră financiară pe zona de certificate de emisii de carbon este deja securizată până în 2022 şi am început deja să facem demersurile pentru perioada de după 2022”, a precizat CFO-ul RWE, Markus Krebber, citat tot de Reuters.

Simplul fapt că un colos de talia RWE a pariat pe creşterea certificatelor de emisii de carbon arată că, cel mai probabil, aşa vor sta lucrurile, ceea ce mai departe nu poate însemna decât energie mai scumpă.

„Întreaga Europă de Vest se confruntă cu creşterea preţurilor la energie, aşa că putem vorbi de o anumită contaminare“, crede Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Astfel, volatilitatea prezentă pe plan local se vede perfect şi în funcţionarea pieţelor mature de energie spot la nivel european. Spre exemplu, pe platforma EEX, una dintre cele mai importante, preţul energiei a trecut de la 72 euro/MWh de la 49 de euro pentru ca apoi să revină la 65 euro/MWh în decurs de numai câteva zile. „În plus, cărbunele este foarte scump în ultima perioadă. La final, avem o influenţă puternică pe preţ care vine din zona de combustibil pentru că şi gazul a intrat puternic în piaţă în contextul preţurilor mari“, a mai spus Lungu.

Practic, deodată scumpirea cărbunelui a creat loc şi pentru centralele pe gaz, problema fiind că şi în cazul acestora combustibilul este tot mai scump. Dar în timp ce cărbunii abia îşi acoperă costurile cu această creştere a preţului, iar centralele pe gaze marchează marje modeste, toate datele din piaţă arată că marile acumulări de câştiguri vor fi în conturile producătorilor de energie hidro şi nucleară, care nu sunt legaţi pe partea de combustibil de ceea ce se întâmplă în piaţă, dar care beneficiază din plin de scumpirea energiei. „Creşterea preţurilor la emisiile de carbon a obligat unele dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa să-şi securizeze achiziţiile în avans pentru aceste instrumente, în timp ce producătorii de energie hidro şi nucleară beneficiază de creşterea preţului la energie”, scriu jurnaliştii de la Reuters.

Astfel, pe plan local, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar putea termina anul cu rezultate record, din nou. Furnizorii isteţi şi-au învăţat lecţia din 2017, aşa că mulţi dintre cei de talie mare au achiziţiile de energie securizate.

La final însă, cum 90% din profiturile companiilor de stat se împart sub formă de dividende, cel puţin în cazul României învingătorul cert din această nouă criză a electricităţii este chiar statul, cel mai mare jucător din producţia locală a energiei.

Şampania în acest caz este însă plătită de o economie întreagă prin creşterea facturilor.