Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu anunţă că 100 din cei 400 de poliţişti locali vor fi concediaţi, invocând nevoia de reformă şi Poliţia locală a sectorului.

Autor: Dorin Oancea Postat la 03 noiembrie 2021 78 afişări

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu anunţă  că 100 din cei 400 de poliţişti locali vor fi concediaţi, invocând nevoia de reformă şi Poliţia locală a sectorului.

„Respect Poliţia Locală! Şi de aceea o reformez! Am iniţiat un proces de reformă în poliţia locală a Sectorului 6 care pleacă de la ideea că în această instituţie trebuie să lucreze doar acei poliţişti locali care se implică în comunitate şi care POT face faţă muncii de poliţist local, respectând ei înşişi această instituţie şi respectându-se pe sine.

Astfel, în această primă etapă a reformei, vor merge către alte orizonturi cca. 100 de poliţişti locali din cca. 400. Astfel, cca. 300 de poliţişti locali rămân şi vor beneficia de formare profesională specifică postului, care va include comunicarea cu cetăţeanul, mentorat pentru schimbarea atitudinii şi înţelegerea rolului pe care îl au în comunitate. De asemenea, vor avea proceduri noi (lărgirea competenţelor poliţiei de proximitate şi supra-specializarea componentei de inspecţie), obiective clare şi indicatori de performanţă. Eficienţa serviciului va creşte fundamental. În a treia etapă, dacă va fi mai nevoie, ne vom axa pe angajarea de debutanţi, liberi de metehne vechi, care vor fi formaţi profesional! În a patra etapă vom creşte capacitatea de intervenţie, îmbunătăţind procesul de supraveghere prin instalarea în Sectorul 6 a nu mai puţin de 3.000 de camere video. Sunt probleme cu vandalismul.

Am luat această decizie în urma unui val uriaş de plângeri pe care cetăţenii mi le-au adus la cunoştinţă cu privire la activitatea acestei instituţii importante!”, a scris primarul pe Facebook.

Ciucu spune că a întâmpinat rezistenţă din partea sindicatelor poliţiştilor, „retrograde şi antireformiste”, cu care a avut patru rânduri de negocieri şi care au demarat acţiuni de blocare în instanţă a acestui proces. Demersului i s-au opus şi consilierii locali din opoziţie, cot la cot funcţionari din Poliţia Locală, care au inventat fel şi fel de oprelişti procedurale şi birocratice, iar primarul spune că a primit „diverse telefoane pentru a-l "salva" pe unul sau pe altul”.

Poliţiştii au dat un test despre care primarul spune că a avut subiecte uşoare. „Un text grilă cu doar 5 întrebări şi redactarea unui proces verbal pe un caz dat, cu legislaţia pe masă, putând fi consultată (nu era nevoie de memorare, deşi normal ar fi să fie ştiută). Atât de simplu! De aceea am zis, că în mare va fi doar un test de cunoştinţe de bază şi de limba română... Funcţionarii publici, conform legii, trebuie să deţină cunoştinţe de bază matematice şi de limbă. Am scos proba sportivă, ca să nu vulnerabilizez procesul de testare, tocmai că au fost în alte localităţi probleme în justiţie. Am mai spus-o, fac tot ce ţine de mine ca Sectorul 6 să nu mai fie un sat fără câini! Acest lucru nu se poate face de pe azi pe mâine, este vorba de un proces planificat şi susţinut, care întâmpină multă rezistenţă. Poliţiştii care rămân în urma testării vor avea TOT SPRIJINUL MEU să îşi îndeplinească funcţia pe care o au în societate, au respectul meu şi le spun încă de pe acum: sunteţi importanţi, nu-mi pot face mandatul fără dumneavoastră! Cer doar implicare şi integritate, nimic mai mult”, a încheiat primarul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
primar,
poliţia locală,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.