Primul program de reducere a risipei pungilor subţiri de plastic de unică folosinţă

Autor: Ioana Matei Postat la 02 octombrie 2020 106 afişări

Primul program de reducere a risipei pungilor subţiri de plastic de unică folosinţă

Kaufland România

Motivaţie:

Potrivit unor date citate de reprezentanţii Kaufland, o pungă de plastic, în medie, e utilizată timp de numai 12 minute şi apoi aruncată în natură, 90% din pungile de unică folosinţă aruncate în natură din UE sunt pungi subţiri cum sunt cele de la legume-fructe, 89% din pungile de unică folosinţă sunt utilizate doar o singură dată, iar rata de reciclare a pungilor subţiri este foarte mică, doar una din 200 ajungând să fie reciclată, în UE. În urma acestor date îngrijorătoare, în octombrie 2019 Kaufland România a lansat un demers prin care şi-a propus să schimbe un puternic obicei în rândul clienţilor: risipa pungilor de unică folosinţă de la raioanele de legume-fructe, devend primul retailer care a oferit pungi bio numai contra-cost, strict din dorinţa de a limita risipirea lor în exces.

Descrierea proiectului:

Pentru început, compania a umplut magazinele cu afişe care comunicau clienţilor să nu folosească nicio pungă la cântărirea legumelor şi fructelor. A introdus, de asemenea, în locul pungilor de plastic, variante bio de pungi subţiri, fiind „singurul retailer care a recunoscut că pungile subţiri bio reprezintă o soluţie de compromis, pentru că viitorul constă în reutilizare, nu folosire şi aruncare”. Kaufland a listat pungile bio şi a introdus o taxă pentru a încuraja clienţii să vină cu sacoşa de acasă – sau să cântărească fără nicio pungă, direct pe cântar. Astfel, pungile biodegradabile compostabile de la raionul de legume-fructe şi de la raionul de produse congelate vrac au fost pentru prima dată oferite către clienţi la 0,10 lei/bucata. În acest mod, Kaufland a lansat o invitaţie către clienţi de a limita utilizarea excesivă a pungilor de unică folosinţă, fie ele şi biodegradabile, şi de a contribui prin acest gest la demersurile de a proteja mediul înconjurător. A pus totodată la dispoziţia clienţilor şi alte moduri de a cântări legumele şi fructele: fără nicio pungă, punând produsele direct pe cântar, dacă cantitatea sau articolul le permite (de exemplu pentru banane sau un pepene galben); în punga reutilizabilă adusă de client de acasă; în noul săculeţ reutilizabil pentru legume-fructe, pe care clienţii îl pot cumpăra din magazine. Cu ocazia acestui proiect, Kaufland România a prezentat şi primul studiu care arată comportamentul românilor faţă de utilizarea excesivă a pungilor şi în ce măsură sunt dispuşi să devină mai responsabili. Studiul a fost realizat în septembrie 2019, de Departamentul de cercetare al companiei Kaufland România cu ajutorul unei agenţii de research, pe un eşantion reprezentativ la nivel urban de 1.001 de persoane. Potrivit acestuia, 54% dintre oameni ar prefera pungi biodegradabile la raionul de legume fructe, 8 din 10 români obişnuiesc să folosească pungi pentru cântărirea fructelor şi legumelor. Doar 20% dintre ei au un comportament anti-risipă: mai exact, 7% dintre români nu folosesc deloc pungă, iar 14% spun că vin cu punga reutilizabilă de acasă, iar 4 din 10 români au declarat că introducerea pungilor biodegradabile contra-cost i-ar determina să îşi schimbe comportamentul de a utiliza excesiv pungi de unică folosinţă la legume-fructe. Potrivit acestora, ei fie vor folosi mai puţine pungi, fie vor opta pentru pungi reutilizabile, fie vor renunţa cu totul la ele.

Efecte:

Obiectivul iniţial al companiei a fost să reducă cu 30% risipa de pungi de unică folosinţă într-un an. În primele două luni de la lansarea campaniei, consumul de pungi de unică folosinţă a scăzut cu peste 65% faţă de perioada similară a anului trecut. Prin introducerea săculeţilor reutilizabili în magazine, cantitatea de deşeuri a fost redusă cu 570 de tone de ambalaje/an. Kaufland a derulat şi o campanie masivă de informare şi responsabilizare a clienţilor. Consumul excesiv de plastic dăunează grav comunităţii, care a crescut gradul de conştientizare asupra impactului negativ pe care plasticul îl are asupra mediului înconjurător. Nu în ultimul rând, împreună cu reprezentanţii mediului de afaceri din România, compania a acţionat colaborativ în vederea identificării soluţiilor de a gestiona mai eficient acest material.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.