Procedura de insolvenţă în cazul Realitatea Media a fost deschisă

Postat la 08 septembrie 2011 17 afişări

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, joi, deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul trustului Realitatea Media, soluţia putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a analizat, miercuri, cererea trustului Realitatea Media privind insolvenţa, decizia fiind anunţată joi de instanţă.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat că instanţa a admis acţiunea Realitatea Media, fiind deschisă procedura generală de insolvenţă.

Dosarul privind deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul Realitatea Media a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 2 septembrie.

Elan Schwartzenberg, acţionarul majoritar al Realitatea Media, a vorbit marţi, într-o conferinţă de presă, despre cererea de insolvenţă depusă de companie. Schwartzenberg a spus că este vorba despre o procedură de reorganizare judiciară cu care Sebastian Ghiţă, managerul companiei, este de acord.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
insolvenţă,
Realitatea Media,
Tribunalului
/actualitate/procedura-de-insolventa-in-cazul-realitatea-media-a-fost-deschisa-8713156
8713156
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.