Procurori: Silvio Berlusconi a plătit două milioane euro, în 4 ani, tinerelor invitate la petreceri

Autor: Departamentul Externe Postat la 13 martie 2015 62 afişări

Silvio Berlusconi le-a plătit în total 2,15 milioane de euro celor 20 de tinere, probabil inclusiv unei românce, invitate la petrecerile sale în perioada 2010-2014, susţin procurorii italieni, potrivit unor documente obţinute de ziarul La Repubblica.

Procurorii italieni au stabilit că cele aproximativ 20 de tinere, catalogate drept dame de companie, care au participat în perioada 2010-2014 la petrecerile organizate în vilele lui Berlusconi au primit în total 2.150.000 de euro.

Sumele cele mai mari au fost primite de Alessandra Sorcinelli (390.000 de euro) şi Barbara Guerra (200.000 de euro), susţin procurorii italieni.

Printre cele 20 de tinere care au primit bani de la Berlusconi nu se numără adolescenta Karima El Mahroug (numită de presă Ruby), care avea un statut special.

La sfârşitul anului 2014, Berlusconi le-a trimis scrisori celor 20 de tinere participante la petreceri, înştiinţându-le că le oferă câte 25.000 de euro, dar de atunci nu le mai poate susţine financiar pentru a nu avea probleme cu justiţia.

Printre tinerele care au beneficiat de fonduri din partea politicianului italian s-a numărat şi o româncă, dar nu este clar dacă ea figurează pe lista la care fac referire procurorii acum.

În februarie, românca Ioana V. declara în cadrul unui proces desfăşurat în Italia că a petrecut multe nopţi în casa lui Silvio Berlusconi, recunoscând că primea bani, dar explicând că nu a întreţinut relaţii sexuale cu politicianul italian şi regretând că el nu o mai caută. "Am petrecut multe nopţi la Palatul Grazioli (reşedinţa din Roma a lui Berlusconi - n.red.) la finalul petrecerilor organizate, dar nu au avut niciodată relaţii sexuale cu Silvio Berlusconi. Am primit bani pentru participarea la petreceri, ni se dădeau în plicuri", a declarat Ioana V., fotomodel român în vârstă de 27 de ani, la procesul intentat la Bari unor apropiaţi ai lui Berlusconi - Gianpaolo Tarantini, Sabina Beganovic şi alte cinci persoane - acuzaţi de proxenetism prin exploatarea a 26 de tinere în perioada 2008-2009. Ioana V. a admis că, pentru participarea la petreceri, primea plicuri cu sume cuprinse între 2.000 şi 5.000 de euro.

În urmă cu doi ani, Ioana V. afirma că avusese o relaţie "bazată pe sentimente" cu Silvio Berlusconi. Tânăra făcuse declaraţiile la procesul în care Silvio Berlusconi era acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu adolescenta de origine marocană Karima El Mahroug, numită de presă "Ruby".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ITALIA,
BERLUSCONI,
/actualitate/procurori-silvio-berlusconi-a-platit-doua-milioane-euro-in-4-ani-tinerelor-invitate-la-petreceri-13982321
13982321
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.