Prognoza meteo de 1 Decembrie. Lapoviţă în Bucureşti

Autor: Roxana Din Postat la 30 noiembrie 2019 217 afişări

Temperaturile scad şi devin normale pentru această perioadă din an în majoritatea regiunilor. În Bucureşti, ziua de 1 Decembrie va aduce o răcire semnificativă, iar maximele nu vor mai depăşi 5 grade Celsius, fiind posibilă lapoviţa. În restul ţării, temperaturile vor varia între 1 şi 8 grade.

Sâmbătă, în ţară vremea este rece, dar normală pentru această perioadă exceptând sud-estul ţării unde valorile termice în timpul zilei sunt uşor mai ridicate faţă de cele obişnuite pentru această dată, informează meteorologul de serviciu al ANM, Costea Cosmin.

Maximele zilei de sâmbătă se vor situa între 3 şi 13 grade.

„Cerul va avea înnorări, se vor semnala precipitaţii, ziua în regiunile sudice, estice şi centrale şi cu totul izolat în rest, iar noaptea mai ales în sud-est , va ploua trecător iar precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în Transilvania şi în zona subcarpatică a Moldovei, iar în a doua parte a intervalului mai ales în zona subcarpatică a Munteniei”, precizează meteorologul de serviciu.

La munte, treptat, vor predomina ninsorile, iar izolat cantităţile de apă vor cumula 10-15 l/m pătrat.

„Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona de munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi ale Munţilor Banatului, unde la rafală se vor atinge viteze de 70-80 de km/h, trecător spulberând ninsoarea”, menţionează reprezentantul ANM.

Temperaturile minime vor fi mai coborâte decât cele din noaptea de vineri şi îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului vor fi preponderent negative, situându-se între -6 şi 4 grade Celsius.

Potrivit meteorologului, ziua de sâmbătă va aduce înnorări şi ploi slabe, iar din a doua parte a nopţii vor fi şi condiţii de lapoviţă sau fulguială. Vântul va sufla slab şi moderat, temperatura maximă va fi de 9-10 grade, iar cea minimă, de 2-3 grade.

Duminică în ţară procesul de răcire al vremii va continua şi se va resimţi în toate regiunile, astfel că valorile de temperatură vor fi apropiate de cele obişnuite perioadei. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări în sudul şi centrul ţării, însă doar pe arii restrânse în Muntenia vor mai fi precipitaţii slabe, mixte.

„Noaptea înnorările se vor accentua în vest, nord şi centru, însă doar izolat vor mai fi precipitaţii mixte, iar la munte pe spaţii mici vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la început în sud-est, iar spre sfârşitul intervalului, îndeosebi la munte pe creste”, informează Costea Cosmin.

Maximele zilei de 1 Decembrie se vor situa între 1 şi 8 grade, iar cele minime, între -7 şi 1 grad, uşor mai coborâte în estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiţii să apară ceaţă.

În Bucureşti, potrivit reprezentantului ANM, ziua de 1 Decembrie va aduce o răcire semnificativă a vremii, astfel că valorile de temperatură se vor situa în jurul celor obişnuite pentru această perioadă.

„Cerul va fi mai mult noros şi mai ales în prima parte a intervalului vor fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat, maxima va fi în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă între de -4 şi -2 grade. Noaptea vor creşte şi condiţiile de apariţie a ceţii”, spune meteorologul de serviciu.

Prima zi a săptămânii va debuta cu vreme închisă în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte şi în Maramureş, lapoviţă şi ninsoare în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei şi mixt în Banat.

„În restul teritoriului cerul va avea înnorări temporare, cu precădere noaptea, când local vor fi ploi şi trecător, lapoviţă sau ninsoare. Izolat, în aceste condiţii, vor fi şi depuneri de polei. Vântul va sufla moderat. Cu intensificări temporare la munte, mai ales pe creste pe spaţii mici şi în celelalte regiuni. Maximele se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -3 şi 3 grade Celsius”, precizează Costea Cosmin.

În Capitală, luni temperaturile vor fi în continuare apropiate de normalul termic, cerul va fi variabil cu unele înnorări spre seară şi noaptea când vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie. Maxima va fi de 7-8 grade Celsius, iar minima de -2- 0 grade

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.