Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni
Luna octombrie va avea temperaturi mai ridicate decât cele normale, iar ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 25 septembrie - 23 octombrie.
25 septembrie - 2 octombrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată ţara, dar mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale şi sudice.
2 - 9 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, îndeosebi în cele sud-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice.
10 - 16 octombrie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade în toată ţara. Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul, sud-vestul, precum şi în zona de munte din sudul ţării, în timp ce în rest cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână.
16 - 23 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice şi estice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă la nivelul întregii ţări.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro