Proiectul bugetului de stat pe 2015 a fost ADOPTAT de Parlament/ PNL: "Am luat decizia să contestăm la Curtea Constituţională un asemenea buget"

Autor: Emma Toader Postat la 21 decembrie 2014 38 afişări

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptat, duminică, de Parlament, fiind înregistrate 339 de voturi "pentru" şi 141 "împotrivă".

Parlamentarii şi-au exprimat votul în privinţa proiectului legii bugetului prin ridicarea mâinii.

Plenul reunit al Senatului şi Camerei a finalizat vineri dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2015, stabilind ca votul final să fie dat ulterior.

PNL contestă la Curtea Constituţională legea bugetului de stat pe 2015

PNL a decis să conteste la Curtea Constituţională legea bugetului de stat pe anul 2015, a anunţat, duminică, deputatul Eugen Nicolăescu, după ce plenul Parlamentului a adoptat proiectul de lege.

"Grupurile noastre parlamentare au luat decizia să conteste la Curtea Constituţională un asemenea buget, care este neconstituţional", a spus Eugen Nicolăescu, după votul final dat în cazul proiectului bugetului de stat.

El a arătat că acest buget trebuie să prevadă, printre altele, principiile respectării angajamentelor internaţionale.

Nicolăescu a susţinut că bugetul de stat pe 2015 "continuă disiparea resurselor bugetare".

El a mai spus că reprezentanţii PSD "nu au înţeles nimic" din alegerile din 16 noiembrie şi a adăugat: "fiecare pasăre pe limba ei piere, dar las-o să cânte".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PARLAMENT,
BUGET,
/actualitate/proiectul-bugetului-de-stat-pe-2015-a-fost-adoptat-de-parlament-pnl-am-luat-decizia-sa-contestam-la-curtea-constitutionala-un-asemenea-buget-13733183
13733183
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori