Propulsia primului etaj al rachetei Antares era asigurată de motoare ruseşti datând din anii '60

Autor: Gaidau Ion Postat la 30 octombrie 2014 70 afişări

Propulsia primului etaj al rachetei Antares, care a explodat marţi seara la scurt timp după lansare, era asigurată de motoare derivate dintr-o tehonologie sovietică datând din anii '60, a precizat constructorul său american Aerojet Rocketdyne.

"Acest motor, denumit AJ-26, iniţial cunoscut ca fiind NK-33, a fost construit pentru lansarea rachetei ruseşti N1 pentru misiuni cu echipaj uman pe Lună", a anunţat compania cu sediul a Sacramento (California, vest) pe site-ul său de Internet.

Sistemul cu două motoare AJ-26 oferă lansatorului Antares "performanţe îmbunătăţite la costuri mai mici în comparaţie cu alte motoare pentru rachetă de aceeaşi capacitate", a dezvăluit firma, care în anii '90 a cumpărat licenţa de fabricaţie a acestor motoare în Statele Unite.

Motorul a fost, la origine, construit de compania rusă JSC Kuzneţov, în apropiere de Moscova.

Aerojet Rocketdyne susţine că, din 1993, a modernizat complet motorul şi mecanismul său.

Potrivit Orbital Sciences, o societate sub contract cu NASA care trebuia să lanseze racheta Antares ce transporta o capsulă pentru alimentarea Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), fosta Uniune Sovietică a cheltuit la acea vreme echivalentul a 1,3 miliarde de dolari într-o perioadă de zece ani pentru a dezvolta acest motor. În total, peste 200 de motoare au fost construite, însă acestea nu au fost folosite niciodată.

"Sovieticii aveau o problemă cu acest motor în anii '60 şi au oprit în cele din urmă fabricarea sa", a explicat pentru AFP Marco Caceres, un expert în sectorul spaţial pentru Teal Group.

NASA a testat AJ-26, care arde kerosen şi oxigen, la centrul său de la Stennis, în Mississippi (sud), unde, în mai, unul dintre aceste motoare a explodat în cursul unui test static la sol.

Agenţia spaţială a refuzat, în acest stadiu, să stabilească o legătură între acest accident şi explozia rachetei Antares marţi seara, la câteva secunde după lansare, la baza spaţială Wallops din Virginia (est).

Primele patru zboruri ale Antares s-au desfăşurat fără probleme.

Orbital Sciences şi NASA au început să ancheteze asupra cauzei producerii incidentului.

Inginerii Orbital au spus că nu s-a observat nicio problemă în timpul numărătorii inverse. Orbital a precizat, de asemenea, că este vorba de prima lansare a Antares 130, o versiune mai puternică a lansatorului decât modelele 110 şi 120 utilizate până acum.

Pe lângă motoarele de provenienţă rusească, Orbital Sciences a solicitat societăţii ucrainene Iusjnoe fabricarea rezervoarelor şi structurii primului etaj al rachetei Antares.

Accidentul de marţi seara va determina NASA să examineze în detaliu lansatorul Antares şi, în special, utilizarea motorului de provenienţă rusească, apreciază John Logsdon, fostul director al "Space Policy Institute" de la Washington.

Orbital anunţase deja că vrea să înlocuiască acest motor, iar "acest eşec va accelera, foarte probabil, procesul", a afirmat John Logsdon pentru AFP.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
SPAŢIU,
INGINERIE
/actualitate/propulsia-primului-etaj-al-rachetei-antares-era-asigurata-de-motoare-rusesti-datand-din-anii-60-13479115
13479115
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.