Puţini, dar valoroşi pentru businessul antreprenorial românesc. Când revenirea în ţară devine “primul şi cel mai important vis”. Cinci poveşti de viaţă ale unor români care s-au întors în ţară şi au creat afaceri de la zero în România
“După mai mulţi ani de muncă în străinătate, visul nostru era să ne întoarcem acasă şi să deschidem propriul nostru business. Nu ştiam cum o să arate, am schiţat un business plan şi ne-am pus în joc toate economiile”. Crezul lui Iulian Suciu, fondator al unui restaurant în Târgu-Mureş, este împărtăşit şi de ceilalţi mici antreprenori cu care ZF a stat de vorbă în ultimul an şi pentru care revenirea în ţară a însemnat un vis împlinit.
Iulian Suciu, fost bucătar şef pentru grupul Intercontinental în Irlanda, s-a reîntors acasă la Târgu-Mureş şi a deschis Green Kitchen, un restaurant cu mâncare sănătoasă care a ajuns la afaceri de 1,3 milioane de lei. Restaurantul a fost inaugurat în 17 septembrie 2019. Investiţia totală a fost 60.000 de euro – 50%, din surse proprii şi 50%, finanţare prin programul Antreprenor Acasă. Visul lui este să implementeze conceptul „farm to fork“, astfel încât să reuşească în fiecare dimineaţă să se aprovizioneze de la fermieri, să pregătească preparatele şi să le servească clienţilor, însă pentru acest lucru ar fi nevoie de circa 5 ani.
Povestea lui aici: https://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/afaceri-zero-iulian-suciu-bucatar-sef-grupul-intercontinental-20525440
Andrei Pop a lucrat ca cizmar în Irlanda mai bine de cincisprezece ani, dar s-a întors în ţară şi a deschis anul trecut Popantofăria, un atelier de reparaţii de încălţăminte căruia îi trec pragul peste 200 de clienţi lunar. Investiţia pentru deschiderea atelierului, îşi aminteşte el, s-a rdicat la circa 25.000 de euro. Popantofăria are astăzi doi angajaţi care lucrează împreună cu Andrei Pop. Pe rafturile atelierului sunt circa 100 de perechi de încălţăminte care urmează să fie reparate.
Povestea lui aici: https://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/afaceri-zero-andrei-pop-lucrat-cizmar-irlanda-bine-cincisprezece-ani-21337310
Ieşeanul Bogdan Ţermure s-a reîntors acasă din Marea Britanie şi a replicat un model din afară prin brandul creat de el de la zero, HIO, un business în zona de delivery. HIO a pornit în 2019, după o investiţie de circa 37.000 de euro, iar în doar trei ani a reuşit să ajungă la afaceri de peste 2 mil. lei, la circa 200 de angajaţi şi la peste 340 de clienţi înregistraţi în platforma de delivery.
Povestea afacerii a început odată cu programul Start-Up Diaspora, care a readus acasă peste 1.000 de români.
Povestea lui aici: https://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/afaceri-zero-bogdan-termure-iesean-reintors-acasa-marea-britanie-20803129
Şi Cătălin Mihaiu şi Adina Blaga au revenit în ţară pentru a fi alături de familie şi cu speranţa că vor putea dezvolta un proiect antreprenorial de la zero acasă. Cătălin Mihaiu a deschis pizzeria La Troia în oraşul natal Călăraşi după ce a învăţat meserie în Spania şi Austria. Adina Blaga, zugrav decorator, s-a întors din străinătate şi a creat trei locuri de muncă într-un start-up de amenajări interioare în judeţul Braşov.
Poveştile lor aici:
Datele obţinute de ZF arată că până la începutul acestui an peste 1.000 de români au fost repatriaţi prin Start-Up Diaspora şi au plătit salarii pentru 2.100 de persoane în 2020. Cifra de afaceri totală a firmelor a sărit de 100 mil. lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro