Rafila: Sunt puţine spitale publice în România unde în momentul de faţă nu există un şantier

Autor: Laura Buciu Postat la 14 mai 2024 45 afişări

Rafila: Sunt puţine spitale publice în România unde în momentul de faţă nu există un şantier

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila spune, marţi, că sunt puţine spitale publice în România unde în momentul de faţă nu există un şantier, iar evoluţia înregistrată în domeniu este „cea mai consistentă din întreaga istorie postdecembristă”.

Alexandru Rafila a participat, marţi, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Capitală şi a spus că este nevoie de un pas decisiv de integrare a serviciilor medicale.

„Sunt 19 spitale în Bucureşti, care aparţin administraţiei spitalelor din municipiu, care sunt în subordinea Primăriei Capitalei. (...) Trebuie să le facem funcţionale şi corelate cu această reţea de spitale care se află în subordinea Primăriei, încât să avem două lucruri: în primul rând, toate aceste spitale să ofere servicii medicale, să nu mai fie în situaţia să funcţioneze fără autorizaţie sanitară (cum s-a întâmplat, de exemplu, la Spitalul Colentina), pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie să creăm şi o reţea de spitale de urgenţă pentru copii. Noi avem cele două pe care le cunoaşteţi: Marie Currie şi Grigore Alexandrescu. Vrem să avem şi un al doilea spital, iar aceste lucruri nu are importanţă în subordinea cui sunt spitalele, trebuie să le integrăm astfel încât să le oferim cetăţenilor din Bucureşti şi din împrejurimi o asistenţă medicală de bună calitate”, a spus ministrul Sănătăţii.

Rafila a vorbit despre infrastructura şi investiţiile din zona de sănătate.

„Sunt puţine spitale publice în România unde în momentul de faţă nu există un şantier. Lucrăm foarte mult, facem ambulatorii de specialitate, clădiri noi în spitale, reabilitări în clădirile vechi. Sunt foatre multe spitale care se află fie în subordinea Ministerului, fie a autorităţilor locale, în construcţie. Unele dintre ele sunt finalizate, am umblat foarte mult în ultima vreme să văd aceste spitale. Condiţiile oferite de aceste spitale sunt perfect comparabile cu orice fel de spital privat, nu se pune problema unui acces diferit la servicii de sănătate şi îndemn cetăţenii să meargă să constate acest lucru. Sigur, nu sunt perfecte, sunt lucruri multe de făcut, dar evoluţia înregistrrată în ultimii 2 – 3 ani a fost cea mai consistentă din întreaga istorie cel puţin postdecembristă a României”, a încheiat Rafila.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rafila,
spital,
şantier

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.