Raportul PwC Global Economy Watch previzionează o încetinire a creşterii economice globale în 2019

Autor: Andra Stroe Postat la 11 februarie 2019 51 afişări

Economia globală va cunoaşte o uşoară încetinire în 2019 pe măsură ce ţările G7 revin, pe termen lung, la rate medii de creştere, reiese din analiza Global Economy Watch publicată de PwC.

Raportul PwC Global Economy Watch previzionează o încetinire a creşterii economice globale în 2019

PwC se aşteaptă ca perioada de creştere  economică accelerată  înregistrată de majoritatea economiilor mari, începând cu finalul lui 2016 şi până la începutul lui 2018 să se fi încheiat. În Statele Unite este de aşteptat ca efectul pozitiv al stimulului fiscal să se estompeze treptat, dobânzile mai mari vor atenua cheltuielile de consum, iar un dolar puternic va continua să afecteze negativ exporturile americane. PwC estimează o scădere moderată  a creşterii economice din Statele Unite de la 2,8% în 2018 până la aproximativ 2,3% în 2019.

Şi în China nivelul de creşterii economice va suferi o scădere comparativ cu 2018. Deşi guvernul va încerca să se asigure ca scăderea este una uşoară, impactul războiului comercial cu Statele Unite ale Americii şi nevoia de a controla nivelul datoriilor vor crea premisele unei decelerări modeste a creşterii economice în 2019.

Se aşteaptă ca în ţările cu o economie dezvoltată piaţa muncii să rămână în continuare sub presiune, rata şomajului va continua să scadă, chiar dacă ritmul creării de noi locuri de muncă va încetini. Acest fapt va duce la o creştere a salariilor, dar cauzează probleme pentru companiile care caută să angajeze specialişti pentru a suplini deficitul de talente. Potrivit raportului, în 2019 rata şomajului va înregistra în continuare o scădere în Statele Unite şi Germania, unde rata de creare a noilor locuri de muncă este în continuare ridicată.

Marea Britanie va coborî în clasamentul celor mai mari economii ale lumii, India şi Franţa fiind cele două ţări care o vor surclasa. În aceste condiţii, Marea Britanie va coborî de pe locul cinci până pe şapte. De-a lungul timpului Marea Britanie şi Franţa au schimbat în mod frecvent între ele poziţionarea în acest clasament, în principal datorită nivelurilor similare ale dezvoltării dar şi unui număr relativ egal al populaţiei. În ceea ce priveşte India, ascensiunea ei pare să fie permanentă. Previziunile PwC aşteaptă o creştere reală a PIB-ului Marii Britanii de aproximativ 1,6%, de 1,7% pentru Franţa şi de 7,6% pentru India în acest an.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pwc,
economie,
analiza

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.