Răspunsul Europei la aplicaţia Robinhood: Platforma germană de tranzacţionare Trade Republic atrage 900 mil. dolari de la investitori şi ajunge la o evaluare de 5,3 miliarde dolari
sursa foto: CNBC
Platforma germană de tranzacţionare Trade Republic a anunaţat că a strâns fonduri de 900 de milioane de dolari într-o rundă de finanţare uriaşă care evaluează start-up-ul la 5,3 miliarde de dolari, scrie CNBC.
Runda, seria C, a fost condusă de fondul american de tip venture capital Sequoia, cu sprijin suplimentar de la investitori noi precum TCV şi Thrive Capital. Acţionarii existenţi includ Accel, Founders Fund şi Creandum, care şi-au majorat deţinerile. Accel şi Founder Fund au participat şi la runda de finanţare seria B acum un an.
Trade Republic este în esenţă un răspuns al Europei la aplicaţia Robinhood. Platforma permite utilizatorilor să tranzacţioneze acţiuni şi ETF-uri fără a plăti comision, câştigând bani dintr-o taxă fixă de 1 euro (1,22 dolari) percepută pe tranzacţie.
La începutul acestui an, Trade Republic a adăugat un serviciu de criptomonede, lansând funcţia într-un moment în care preţurile bitcoin şi alte altor monede digitale înregistrau raliuri puternice.
La fel ca Robinhood, Trade Republic a beneficiat de o creştere a interesului investitorilor de retail pentru burse. La începutul anului 2021, tranzacţionarea online a crescut pe fondul volatilităţii determinate de acţiuni precum GameStop sau altele promovate pe grupul de Reddit “WallStreetBets”.
TR spune că europenii se apropie de pieţele financiare în timp ce se luptă să obţină o rentabilitate decentă a economiilor lor ca urmare a ratelor de dobândă foarte scăzute. Compania are acum peste 6 miliarde de euro active sub administrare.
“50% dintre clienţii Trade Republic, respectiv peste 500.000 de persoane, nu au investit niciodată în viaţa lor pe pieţele de capital. Oferim oamenilor puterea de a începe să îşi clădească o avere, care le-a fost neglijată de băncile mari de prea mult timp, cu taxe mari şi produse opace”, a declarat cofondatorul Thomas Pischke.
Fondată în 2015 în Berlin, Trade Republic a crescut rapid de-a lungul anilor şi are astăzi peste 1 milion de utilizatori în Germania, Franţa şi Austria. Compania are peste 400 de angajaţi şi a transmis că intenţionează să folosească sumele nou atrase pentru a dezvolta afacerea şi pentru a angaja mai mulţi oameni.
Cea mai recentă infuzie de numerar face din Trade Republic unul dintre cele mai valoroase start-up-uri fintech din Europa, în contextul în care sectorul tehnologic a crescut dramatic pe continent în ultimul deceniu, iar anul 2020 a marcat un record în investiţii în start-up-uri europene.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro