Răsturnare de situaţie în GAZA! Ce au găsit sub un spital!
Preşedintele american Joe Biden a declarat că spitalele din Fâşia Gaza trebuie protejate şi a sperat la o acţiune „mai puţin intruzivă” din partea Israel, în timp ce tancurile israeliene au avansat până la porţile principalului spital din enclava asediată, transmite Reuters.
Totuşi, luni, armata israeliană a distribuit imagini video şi fotografii care arată ceea ce a spus că sunt arme depozitate de Hamas în subsolul unui spital de copii din Gaza, unde, de asemenea, a spus că se pare că au fost ţinuţi ostatici.
Tancurile israeliene au ocupat poziţii în faţa spitalului Al Shifa, principalul centru medical din oraşul Gaza, despre care Israelul spune că se află deasupra unor tuneluri care adăpostesc un cartier general al luptătorilor Hamas care folosesc pacienţii ca scuturi, însă Hamas neagă afirmaţiile israeliene.
Lupte dure se dau în apropierea spitalelor din Gaza
Israelul a lansat războiul împotriva Hamas după ce gruparea palestiniană islamistă a atacat la 7 octombrie sudul Israelului. Aproximativ 1.200 de persoane au murit în acel atac, iar 240 au fost târâte în Gaza ca ostatici, potrivit bilanţului Israelului.
Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro