Reduceri de personal: Compania de turism Tui concediază 8.000 de persoane permanent, după ce a primit un împrumut de 1,8 miliarde euro de la guvernul german

Autor: Alex Ciutacu Postat la 13 mai 2020 123 afişări

Compania germană de turism Tui va concedia 8.000 de persoane pentru a-şi reduce costurile, pe fondul crizei din ultimele luni, conform unui anunţ lansat miercuri, citat de CNBC.

În cel mai recent raport financiar, Tui a descris pandemia de Covid-19 ca fiind „fără îndoială, cea mai gravă criză atât pentru industria de turism, cât şi pentru compania Tui”.

„Vrem să ne reducem permanent baza de costuri cu 30% la nivel de grup. Această decizie va afecta circa 8.000 de poziţii la nivel global care vor fi eliminate”, notează raportul Tui.

Pentru a-şi asigura un viitor mai sustenabil, compania a anunţat că se va concentra pe transformarea digitală a businessului.

Tui a primit un împrumut de 1,8 miliarde dolari de la guvernul german în luna martie pentru a putea trece prin criză.

Mai mult, grupul Tui şi-a retras estimările pentru 2020, pe fondul incertitudinii generate de pandemie.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.