Regizorul James Cameron, acuzat de fraudă, ar putea plăti daune de 1 miliard de dolari

Autor: Patricia Marinescu Postat la 12 septembrie 2015 151 afişări

Regizorul James Cameron şi fratele său, John Cameron, sunt acuzaţi de fraudă de o companie producătoare de ţigări electronice, care le cere despăgubiri de 1 miliard de dolari, informează contactmusic.com.

Proprietarii Safe Cig susţin că l-au angajat pe John Cameron, fratele regizorului, în anul 2011 pentru a conduce compania, după ce acesta a promis că relaţiile sale din lumea Hollywoodului îl vor ajuta să crească profitul afacerii.

În schimb, susţin aceştia, John a cheltuit milioane de dolari nejustificat, ducând compania spre faliment, şi a complotat cu fratele său, regizorul James Cameron, să preia controlul asupra brandului, după ce, în mod voit, nu a plătit un împrumut făcut de acesta din urmă şi a complotat pentru crearea unei firme care să concureze cu Safe Cig, prin furtul şi distrugerea activelor.

"Această conspiraţie pentru a frauda, a încălca termenii contractului este ostentativă şi intenţionată, aducând companiei prejudicii de milioane de dolari", se arată în raportul întocmit de Safe Cig.

Reprezentanţii companiei cer 500 de milioane de dolari drept despăgubiri pentru prejudiciu şi aceeaşi sumă pentru daune.

Fraţii Cameron nu au făcut deocamdată nicio declaraţie.

Regizorul James Cameron, în vârstă de 61 de ani, a mai fost implicat în diverse procese legate de filmele sale. În urmă cu un an, o femeie l-a dat în judecată, acuzându-l că i-a "furat" o idee originală pentru a scrie scenariul filmului "Titanic 3D", cerându-i acestuia daune în valoare de 1 miliard de dolari.

În luna ianuarie 2014, cineastul a câştigat procesul pe care i l-a intentat, în decembrie 2011, scenaristul Bryant Moore, care l-a acuzat pe regizorul canadian că i-a furat scenariul pentru filmul "Avatar" şi i-a cerut despăgubiri de 2,5 miliarde de dolari. Bryant Moore l-a dat în judecată pe James Cameron susţinând că regizorul canadian ar fi preluat conceptul filmului "Avatar" din două scenarii care îi aparţin, "Aquatica" şi "Descendants: The Pollination".

De asemenea, în decembrie 2011, Eryc Ryder a depus plângere la tribunal pentru similarităţile dintre filmul "Avatar" şi scenariul scris de el pentru filmul "KRZ 2068", iar, în iulie 2013, artistul britanic Roger Dean l-a dat în judecată pe regizorul canadian deoarece acesta i-ar fi copiat ideile în film, cerând despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
JAMES CAMERON,
PROCES,
FRAUDĂ
/actualitate/regizorul-james-cameron-acuzat-de-frauda-ar-putea-plati-daune-de-1-miliard-de-dolari-14710126
14710126
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.