Reguli noi pentru indemnizaţia mamelor
Data de 1 iulie va aduce o serie de schimbări majore în privinţa concediului pentru creşterea copilului, una dintre ele fiind recalcularea indemnizaţiei pentru părinţii ce se vor afla în concediu la acea dată.
Una dintre marile schimbări ce se vor aplica de la jumătatea anului 2016 este majorarea semnificativă a cuantumului minim al indemnizaţiei lunare de la 600 de lei la 1.062 de lei. Concret, indemnizaţia nu va mai fi raportată la Indicatorul Social de Referinţă (ISR), ci la salariul minim brut, plus că limita maximă va fi eliminată, scrie Avocatnet.ro
De asemenea, tot de la 1 iulie va fi mai mare şi suma de bani acordată în plus pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere. Mai exact, părintele aflat în concediul de creştere va primi o indemnizaţie majorată cu 1.062,5 lei pentru fiecare copil (începând cu al doilea). În momentul de faţă, majorarea este de doar 600 de lei (adică 1,2 ISR) pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil.
Important! De la mijlocul acestui an, concediul de creştere va avea o durată unică. Asta înseamnă că părinţii vor putea intra în concediu până când copilul împlineşte doi ani, iar varianta de concediu până la vârsta de un an va fi eliminată.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro