De cum se lasă întunericul iar piaţa se goleşte de clienţi, începe o altă forfotă. Zeci de mii de căpăţâni de varză trec dintr-o mână în alta, din microbuze de transport, şi se fac grămezi – grămezi în afara halei noi a Pieţei Obor. Sute de tone de cartofi şi de gogoşari, de ardei capia sau de morcov se adună cuminţi şi aşteaptă dimineaţa când vor ajunge pe tarabe. Zeci de maşini cu numere de Sibiu, care aduc cea mai bună brânză de capră din ţară şi cea mai bună pastramă de oaie din România; cu numere de Prahova, de unde vine cea mai bună fasole albă; cu numere de Ilfov şi Dâmboviţa, de unde vin cartofii şi varza, gogoşarii şi verdeţurile  – un uluitor corn al abundenţei pe care nu-l întâlneşti nicăieri altunde în România. Din toate colţurile Bucureştiului, în staţiile Obor se revarsă spre piaţă, zilnic, mii de sacoşe pe roţi, mii de maşini inundă străzile, pentru că aici nu găseşti doar cele mai bune roşii, sau cele mai bune murături, ci şi cele mai bune măsline – nimic nu se poate compara cu un “mix sicilian” iuţi, pe care nu-l găseşti niciunde altundeva.

De joi, probabil cea mai mare piaţă de produse agro-alimentare din România, a căpătat un nume nou: “Zona zoster”

Aşa a considerat premierul Orban să numească Piaţa Obor din Bucureşti. Neavând, ca de obicei, proprietatea termenilor, premieirul crede că “zona zoster” este defininţa pentru ceva “harababură”: „Acolo chiar, la Bucur Obor au fost în controale de <n> ori, de fiecare dată nu cred că 20% dintre cei de acolo respectau regulile - portul măştii, distanţa la statul la coadă. Pur şi simplu nu se respectă, acolo parcă e o zonă zoster (termen ce defineşte, în fapt, o afecţiunie virală, care n-are nici în clin nici îm mânecă cu aglomeraţia – nota mea). Nu respectă regululie”, a susţinut şeful guvernului, joi seară, la Digi 24.

„Ce reguli nu am respectat? Nu am respectat regulile pe care nimeni nu le le respectă. Zece televiziuni au trimis săptămâna trecută pe aici. Zece! Ca să ne arate cu degetul!”, spune o vânzătoare, pe masa căreia se întând la vânzare varză albă, varză roşie, fasole verde, sfeclă roşie, ardei gras, ceapă roşie.

„Dumneavoastră produceţi toate astea”?

„Păi, cine altcineva?”

„Şi ce faceţi cu ele, dacă piaţa se închide?”

„Nu ştiu, le aruncăm!”

„Dar aţi întrebat la administraţia pieţei, ce v-a spus?”

„Am întrebat. Nu ne-au spus nimic”.

Este vineri, iar forfota în piaţă este mai mare ca într-o zi de duminică. Sute de saci încărcaţi cu varză, căraţi târîş sau în cârcă până la maşinile parcate în afara pieţei; sacoşe doldora cu murături, în mâini ce se lungesc până în asfalt; cozi de 30 de metri în zona brânzeturilor comercializate de negustorii din Sibiu sau la magazinele cu „pui de Crevedia”.

„Oamenii dau buluc pentru că au aflat că <se închide>”, explică o florăreasă ce-şi vinde florile la ieşirea din noua hală a pieţei.

„Dvs produceţi toate astea? De unde sunteţi”?

„Din Valea Argeşului. Sunt toate ale noastre, da! Pai ce credeţi?” – spune femeia aratăându-şi palmele: „Uitaţi-vă la mânile mele!”

„Ce veţi face dacă piaţa se închide?”

„Păi nu ştim. Nu toate pot fi păstrate. Hai, morcovul îl mai ţii în pământ...sfecla.. zici că mai păstrezi o ladă - două pentru mai târziu. Mai dai la unul, la altul. Dar roşiile se strică. Vânăta se strică...”

Femeia are în în jur de 35-40 de ani şi un copil de şcoală. Munceşte, spune ea, împreună cu toată familia: „Îmi întreb copilul: mamă, ti-ai terminat temele? Că nu mai pot, hai şi mă ajută! Mamă, ai terminat cu ce faci?, hai de mă ajută! Taraba asta costă 80 de lei pe zi.”

Taraba are 2 metri lungime şi probabil un metru şi un pic lăţime.

„Plătiţi 80 de lei pe zi pentru atât?”

Da! Am plătit 24 de milioane luna trecută (2.400 de lei – n.mea.).

„Dar ăştia cu varză ce vor face, cui o s-o mai vândă?”

„Nu-i plângeţi pe ei, sunt toţi intermediari. Nu ştiu dacă sunt 10% în piaţa asta care vând produsele lor. Ba mai au şi curajul să râdă de tine: <ce-s cu preţurile astea?> Cumpără de la ţărani varza cu cinci bani kilogramul şi o dau aici dublu”, spune femeia, cu voce din ce în ce mai joasă, cu grijă să nu fie auzită de vecini.

Munţi de varză se întind în afara pieţei. Sunt coborâţi noaptea din utilitarele de transport şi aliniate în căpiţe. Kilogramul variază între un leu şi 1,5 lei, la această vreme a recoltei de toamnă. Producătorul primeşte 4 – 5 bani pe kilogram, dar afacerile sunt afaceri: intermediarii au maşini, au vad, au timp, au angajaţi care pot sta ziua cât de lungă în piaţă. Producătorul nu are o aşa infrastructură, aşa că varza este încărcată direct din câmpurile Lunguleţului şi vândută cu un preţ dublu sau triplu în pieţele Bucureştiului. Nicio administraţie nu a reuşit să blocheze acest fenomen, asta şi pentru că producătorii nu au bani, nu au timp, prin urmare nici răbdare să-şi vândă singuri produsele. Apoi, la o taraba de 2 metri lungime, din interiorul pieţei, cât trebuie să vinzi ca să poţi plăti 2.400 de lei cât costă lunar mica tarabă? Totuşi, dacă pieţele se închid, cui mai vinde varza micul producător?

În faţa unui munte de varză, alături de un <intermediar>:

Vreau să cumpăr, dar nu pot acum. Săptămâna viitoare mai suteţi aici?”

„Cred că da! Ne-au spus că nu se închide”.

Însă premierul „zonei zoster” dă ca sigură închiderea pieţei: „Există o rată destul de mare de răspândire în pieţe, pentru că acolo e şi contactul cu banul, dai banul, îţi dă restul. Nu poţi să cumperi cu card, trebuie să dai banul cash”.

Nu poţi, dar cine a încurajat această practică?: „Încurajaţi economia autohtonă! Cumpăraţi româneşte!” – a fost lauda politicienilor în vreme ce televiziunile îi filmau în campanie, prin pieţe, îndesând în sacoşe <roşii româneşti>, <castraveţi româneşti> şi inegalabila ceapă verde românească>.

Acum Piaţa Obor se închide. Curios este că mall-ul de vis-a-vis va rămââne deschis.