Soarele de aprilie găseşte anul acesta natura mai plină de viaţă ca niciodată, în timp ce oamenii trăiesc un Paşte cum n-a mai fost.

Drumul până la un supermarket din Capitală în ultimele ore dinainte ca majoritatea magazinelor alimentare să se închidă pentru următoarele două zile este mai gol ca niciodată. Sunetul cauciucului în contact cu asfaltul se aude tot mai rar, tot mai departe.

Cred că nu am mai auzit trilurile de păsări la fel de puternice de când eram copil şi trăiam departe de Bucureşti, la marginea unui oraş de provincie. Bineînţeles, nu este doar despre o trăiere proprie, ci o nouă realitate temporară – lipsa de activitate generată de măsurile de carantină a redus poluarea, a lăsat natura să respire şi i-a scos până şi pe leii din Africa de Sud din mediul lor, întrucât unii dintre ei s-au simţit în siguranţă să doarmă pe şosea.

La intrarea într-un supermarket, altădată plin de oameni, nu e nimeni. În interior, coada e subţire, cu 6 oameni care aşteaptă la distanţă de 1 metru unul de celălalt să îşi plătească „bunurile care acoperă necesităţile de bază”. Patru dintre ei au mască.

Uitându-mă în tot magazinul, cred că sunt mai mulţi angajaţi care pun marfă pe rafturi decât clienţi. Anul acesta ceva s-a schimbat. Coşurile pline de alimente lipsesc. Ele există, dar nu sunt mai multe sau mai pline decât ar fi fost într-o zi obişnuită de sâmbătă. Poate doar cu mai mult alcool. Dar în niciun caz nu sunt coşurile românilor de Paşte pe care le ştim. Poate asta va scădea risipa alimentară.

Săpun, detergent, carne, lapte, ouă, pâine etc – toate sunt pe rafturi. Aceeaşi experienţă am trăit-o ieri, într-un mare hypermarket, unde coşurile erau doar jumătate pline, iar magazinul era jumătate gol – doar carne de miel se găsea mai greu, dar angajaţii spuneau că la ora 15.00 va veni un nou transport.

Când eram copil, această sâmbătă îi găsea pe oameni la cumpărături. Şi nu doar atât, îi găsea pe oameni plini cu un mix de emoţii. Era o bucurie combinată cu doză mai mică sau mai mare de căldură religioasă, dar care scotea pe ici pe colo câte o urare auzită chiar şi în supermarket de tip: „Paşte Fericit!”.

Însă în 2020, în timpul Paştelui petrecut în vremea COVID-ului, în magazine şi pe străzi este linişte.

Anul acesta, în magazine mă aşteptam să simt tensiunea, să văd oamenii nervoşi, frustraţi, poate chiar temători, dar mă aşteptam să văd emoţii, în orice caz. Însă în magazin era o linişte grea.

La casă, angajaţii par obosiţi. Probabil că sunt, la fel ca farmacistele, curierii, paznicii şi alte categorii de eroi la care nu ne gândim. Ieri, am întrebat o casieră dacă „mai poate?”, iar ea mi-a povestit cum un client s-a luat de ea pentru că nu a coincis totalul de plată cu matematica pe care şi-o făcuse el dinainte. Poate că oamenii sunt şi nervoşi, totuşi.

Cum să fie altfel când peste 1,2 milioane de români sunt şomeri?

La ieşirea din magazin este linişte. O singură maşină trece până când traversez strada, iar pe trotuar, aud un domn care spune către telefon: „Nu pot să vin, n-am nicio justificare pe hârtie, nu pot”.

Băncile din faţa celorlalte magazine din jurul supermarket-ului sunt goale. Scările de bloc la care altă dată poţi vedea grupuri de tineri sau bătrâni care stau la cafele, beri sau doar o vorbă, sunt tot goale.

Anul acesta nu am auzit nicun „Paşte Fericit” pe străzi şi nici nu mi-a zâmbit niciun străin (nici nu ştiu dacă aş fi văzut într-o lume a feţelor acoperite).

După mai bine de o lună de carantină, oamenii parcă au trecut printr-o scară întreagă de emoţii, de la frustrare la teamă, iar acum sunt amorţiţi. Prea obosiţi să se mai umple cu altă emoţie şi prea anxioşi din cauza sentimentului de animal în cuşcă. Amorţeala a devenit o stare de fapt.

Aşa cum lipseşte forfota, vor lipsi anul acesta mesele în familie. Lipsesc drumurile la biserică şi petrecerile obişnuite. Lipseşte muzica şi sărbătoarea – alungată de COVID.

Azi-dimineaţă rafturile magazinelor erau pline, dar oamenii păreau puţin mai goi.

Măsurile însă trebuie respectate, iar noi ca oameni trebuie să trăim, chiar dacă în pătrăţelul nostru momentan. Trebuie să ne punem creativitatea, emoţiile şi ambiţia la treabă – pentru că perioada grea abia a început. Iar mintea, munca şi ambiţia ne vor ajuta să ne reinventăm, să reînvăţăm să trăim.