Reţeaua bitcoin are probleme din cauza represiunii din Kazahstan

Autor: Dorin Oancea Postat la 09 ianuarie 2022 117 afişări

Reţeaua bitcoin are probleme din cauza represiunii din Kazahstan

Puterea globală de calcul a reţelei bitcoin a scăzut brusc, în condiţiile în care oprirea internetului în Kazahstan în această săptămână, în timpul unei revolte, a afectat industria minieră de criptomonede, aflată în creştere rapidă din această ţară, relatează Reuters.

Kazahstanul a devenit anul trecut al doilea mare centru de minerit de bitcoin din lume, după Statele Unite, potrivit Cambridge Centre for Alternative Finance, după ce marele China a luat măsuri drastice împotriva activităţii de minerit de criptomonede.

Rusia a trimis joi paraşutişti în Kazahstan pentru a ajuta la reprimarea revoltei din întreaga ţară, după ce violenţele s-au răspândit în fostul stat sovietic. Poliţia a declarat că a ucis zeci de revoltători în principalul oraş Almatî, în timp ce televiziunea de stat a declarat că 13 membri ai forţelor de securitate au murit.

Internetul a fost închis miercuri în întreaga ţară, în ceea ce site-ul de monitorizare Netblocks a numit "o pană de internet la scară naţională".

Măsura a împiedicat probabil minerii din Kazahstan să acceseze reţeaua bitcoin.

Bitcoin şi alte criptomonede sunt create sau "minate" de computere de mare putere, aflate de obicei în centre de date din diferite părţi ale lumii, care concurează pentru a rezolva puzzle-uri matematice complexe într-un proces cu consum mare de energie.

În luna august a anului trecut, cele mai recente date disponibile, Kazahstanul a reprezentat 18% din "hashrate" la nivel mondial - termenul din jargonul cripto pentru cantitatea de putere de calcul utilizată de calculatoarele conectate la reţeaua bitcoin.

În aprilie, înainte de cea mai recentă măsură drastică luată de China împotriva mineritului de bitcoin, procentul era de doar 8%.

Hashrate-ul la principalele pool-uri de minerit cripto - grupuri de mineri din diferite locaţii care se asociază pentru a produce bitcoin -, inclusiv AntPool şi F2Pool, era joi, la ora 1215 GMT, în scădere cu aproximativ 14% faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul zilei de marţi, potrivit datelor firmei de minerit BTC.com. Niciunul dintre cele două pool-uri nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters,

Cu toate acestea, o scădere a hashrate-ului nu reprezintă un suport pentru preţul bitcoin, care a coborât joi sub 43.000 de dolari, testând minimele pe mai multe luni, după ce apetitul investitorilor pentru active mai riscante a scăzut pe măsură ce Rezerva Federală a SUA a anunţat că se va îndrepta spre acţiuni mai agresive.

Cu cât sunt mai mulţi mineri în reţea, cu atât este nevoie de o cantitate mai mare de putere de calcul pentru a extrage noi bitcoin. Hashrate scade dacă minerii renunţă, ceea ce, teoretic, face ca minerii rămaşi să poată produce mai uşor noi monede.

Fermele de minerit din Kazahstan sunt în mare parte alimentate de centrale de cărbune învechite care, împreună cu minele de cărbune şi oraşele întregi construite în jurul lor, dau bătăi de cap autorităţilor, care încearcă să decarbonizeze economia.

Guvernul kazah a declarat anul trecut că intenţionează să ia măsuri mai întâi împotriva minerilor "gri" neînregistraţi, care, potrivit estimărilor sale, ar putea consuma de două ori mai multă energie decât cei înregistraţi oficial.

Ministerul Energiei a declarat anul trecut că mineritul "gri" ar putea consuma până la 1,2 GWt de energie, ceea ce, împreună cu cei 600 MWt ai minerilor "albi", reprezintă aproximativ 8% din capacitatea totală de generare a Kazahstanului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bitcoin,
kazahstan,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.