REVOLUŢIE PE PIAŢA MUNCII. Prima companie care a anunţat că îşi lasă angajaţii să lucreze de acasă pentru TOTDEAUNA
CEO-ul Twitter, Jack Dorsey, a trimis un e-mail angajaţilor marţi, 12 mai, în care a anunţat că le permite acestora să lucreze de acasă permanent, chiar şi după ce pandemia de COVID-19 trece, potrivit unui articol publicat iniţial pe platforma buzzfeed.com şi preluat ulterior de alte publicaţii. Twitter devine astfel prima companie care îşi lasă angajaţii să lucreze de acasă pe un termen nedefinit.
Câteva dintre locurile de muncă din companie necesită totuşi prezenţa permanentă - cum ar fi cele referitoare la administrarea serverelor, iar pentru acestea angajaţii se vor întoarce la serviciu.
„Am fost foarte atenţi la modul în care am abordat această situaţie în contextul în care ne-am numărat printre primele companii care s-au mutat la un model de work-from-home” a declarat pentru BuzzFeed News un purtător de cuvânt al companiei. „Vom continua să fim atenţi şi să punem siguranţa oamenilor şi a comunităţilor noastre pe primul loc.”
Twitter şi-a încurajat angajaţii să lucreze de acasă în martie, pe măsură ce coronavirusul a început să se răspândească în Statele Unite. Alte companii tech, printre care Microsoft, Google, Amazon - au făcut acelaşi lucru.
În luna martie, şeful departamentului de resurse umane al Twitter, Jennifer Christie, a declarat că munca în cadrul companiei „nu va fi probabil niciodată la fel”. „Managerii care credeau că nu se pot ocupa de managementul echipelor care lucrează remote vor avea o perspectivă diferită. Nu cred că ne vom întoarce la ceea ce a fost anterior”, spunea ea.
Dorsey a spus în e-mailul trimis angajaţilor că este puţin probabil ca Twitter să îşi deschidă birourile înainte de septembrie şi că, de asemenea, călătoriile profesionale vor fi anulate tot până atunci, cu foarte puţine excepţii.
Compania va anula toate evenimentele care necesită prezenţă fizică pentru restul anului şi va analiza planurile pentru 2021 mai târziu în cursul acestui an. De asemenea, compania a ridicat nivelul veniturilor pentru achiziţia de echipamente la 1.000 de dolari pentru toţi angajaţii.
Twitter are aproximativ 4.900 de angajaţi.
Giganţi din industria tech precum Facebook sau Alphabet (Google) au anunţat că îşi lasă angajaţii să lucreze de acasă până la finalul anului. Săptămâna trecută, Google a anunţat că îşi roagă angajaţii să îşi ia o zi liberă pe 22 mai, ca urmare a burnoutului cauzat de work-from-home în perioada pandemiei, scrie Reuters.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro