Românii sunt cei mai săraci europeni când vine vorba de averea financiară

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 02 iulie 2021 222 afişări

Românii se află pe ultimul loc într-un clasament european al averii financiare nete realizat de banca centrală a Danemarcei, sub Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Românii sunt cei mai săraci europeni când vine vorba de averea financiară

Averea financiară reprezintă diferenţa între activele financiare şi pasive. Între active intră depozitele constituite de gospodării şi activele legate de pensii. Topul surprinde prin faptul că Bulgaria, considerată cea mai săracă economie europeană, este foarte apropiată de Polonia, cea mai puternică economie est-europeană. Bulgarii, în schimb, au cele mai mici pasive, ca şi românii, de altfel, scrie ZF.

Cehia şi Ungaria sunt ţările est-europene cu cele mai bune poziţii.

Familiile daneze sunt cele mai bogate din Uniunea Europeană, deţinând cel mai ridicat volum de cash şi economii pentru pensie, relevă ultimele date ale băncii centrale daneze, scrie Bloomberg.

Pe cap de locuitor, danezii deţin active financiare de aproximativ 1,3 milioane de coroane (208.000 de dolari), mai mult decât dublul mediei UE, potrivit calculelor realizate de banca centrală daneză pe baza datelor BCE şi Eurostat. Suma rezultă în urma scăderii datoriilor.

Astfel, Danemarca se situează pe primul loc, urmată fiind de Olanda, Suedia, Luxemburg şi Belgia. Danezii ocupă prima poziţie în clasa­mentul activelor financiare deşi băncile din această ţară transferă în număr din ce în ce mai mare do­bân­zile negative adoptate de banca centrală către deponenţi.

Danemarca deţine recordul mondial la capitolul dobânzi negative după ce banca sa centrală le-a impus în 2012 pentru a controla cursul de schimb.

Camilla Poulsen, economist în cadrul Nykredit Wealth Mana­gement din Copenhaga, spune că poziţia de top deţinută de Dane­marca are în mare măsură legătură cu deciziile luate cu decenii în urmă privind introducerea de programe de economii pentru pensie care încep odată cu angajarea.

Poulsen, în vârstă de 50 de ani, arată că ea însăşi a început să economisească, deşi cu reticenţă, la vârsta de 19 ani.

Gospodăriile daneze mai deţin însă un record: se numără printre cele mai îndatorate din Europa, cu credite în mare parte ipotecare. Potrivit datelor băncii centrale, dato­riile pe cap de locuitor se situează în jurul a 560.000 de coroane.

Totuşi, 86% din datoriile respective au garanţii care nu sunt incluse în calculul avuţiei gospodăriilor, arată banca centrală. Între timp, preţurile locuinţelor se situează la maxime record.

În realizarea clasamentului, banca centrală daneză avertizează că în compararea avuţiei financiare nete la nivel de ţări trebuie să se ţină cont, printre altele, de faptul că ar putea exista o diferenţă în ceea ce priveşte impozitatea activelor financiare, ca de exemplu pensiile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
români,
avere,
financiară

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.