Românul care a facut 85 de milioane de lei de pe canapea
♦ Aceştia au plătit impozite de 202 mil. lei. ♦ Cel mai mare impozit plătit, 8,5 mil. lei, adică un profit net de 85 mil. lei. ♦ Profit mediu, 65.000 de lei.
Circa 33.000 de persoane fizice, care investesc la Bursă pe cont propriu sau care sunt clienţi ai fondurilor mutuale, au plătit impozite de 202 mil. lei pe baza tranzacţiilor bursiere din anul 2020, ceea ce înseamnă că, aplicat impozitării de 10% pe câştig, aceşti investitori au făcut 2 mld. lei profit în anul pandemiei.
„Numărul de contribuabili persoane fizice care au obţinut venituri din transferul titlurilor de valoare şi alte operaţiuni - 33.156. Valoarea impozitului pe venitul aferent acestor declaraţii unice înregistrate de către contribuabilii care au obţinut venituri din transferul titlurilor de valoare şi alte operaţiuni - 201,94 mil. lei“, a transmis ANAF la solicitarea prin care ZF a cerut informaţii doar despre persoanele fizice care au completat, depus şi plătit declaraţia unică, pentru tranzacţiile bursiere din 2020, până în termenul limită de 25 mai 2021.
Circa 71.000 de investitori sunt în ringul bursier de la Bucureşti în timp ce 386.000 investitori sunt clienţi ai fondurilor mutuale din România. Desigur, orice investitor direct pe Bursă poate fi şi client al fondurilor mutuale şi viceversa, şi de aceea o proporţie a numărului celor care au plătit impozit este dificil de estimat.
„Având în vedere că la finalul anului trecut valoarea acţiunilor listate pe piaţă principală şi ATS era de circa 160 de miliarde de lei, profitul marcat de investitori de 2 miliarde de lei pare destul de mic, anul 2020 fiind un an destul de slab, în care indicii Bursei au închis pe minus. Probabil sunt investitori care au marcat şi pierderi destul de mari anul trecut, nu numai câştiguri, în contextul scăderilor din debutul anului 2020 generate de pandemie“, spune Adrian Cojocar, director general adjunct al Patria Asset Management.
Pe de altă parte cel mai mare impozit plătit de o persoană fizică pentru tranzacţiile bursiere realizate în anul 2020, atât cele pe cont propriu la Bursa de la Bucureşti sau pe alte burse, cât şi cele prin intermediul fondurilor mutuale, a fost de 8,45 milioane de lei.
Cu alte cuvinte, raportat la impozitul de 10% pentru câştigurile de pe piaţa de capital, un investitor persoană fizică a reuşit ca în anul 2020 să obţină un profit net, respectiv diferenţa dintre câştigurile şi pierderile din portofoliu, de aproape 85 de milioane de lei (17,4 mil. euro).
Cel mai probabil acest profit realizat în anul pandemiei provine din partea unui antreprenor de la bursa de la Bucureşti, mai ales în contextul în care unele companii antreprenoriale au înregistrat raliuri în 2020 susţinute şi de un context de piaţă favorabil pentru sectorul în care activează: medical, materiale construcţii, IT&C, agricultură.
Ca şi instrument cu care a fost realizat profitul de 17 mil. euro – acţiuni, obligaţiuni, fonduri mutuale, produse structurate, este dificil de identificat, putând fi vorba fie de unul singur – chiar şi o acţiune, fie de toate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro