Rusia, exclusă 4 ani de la competiţiile majore de sport
Agenţia Mondială Anti-Doping a decis să suspende Rusia de la toate evenimentele sportive majore din următorii 4 ani, inclusiv Jocurile Olimpice din 2020 şi Campionatul Mondial de Fotbal din 2022. Decizia a fost luată în cadrul unei întruniri a WADA. Rusia are 21 de zile să accepte decizia sau să facă apel la CAS, relatează CNN.
WADA a decis excluderea Rusiei din toate competiţiile majore de sport pentru patru ani, din cauza problemelor de dopaj. Astfel, ce se preconiza iniţial, faptul că nu va participa la Jocurile Olimpice din 2020 şi 2022 şi Cupa Mondială de Fotbal din 2022, s-a adeverit.
Totuşi, sportivii pot concura ”pe cont propriu”, iar eventualele performanţe pe care le pot obţine, nu vor fi trecute în dreptul Rusiei. Acest lucru s-a întâmplat la Jocurile Olimoice din 2018, când nu mai puţin de 168 de sportivi au concurat sub steag neutru.
Decizia a fost luată de WADA în cadrul unei întruniri de la Lausanne (Elveţia), în unanimitate. Totuşi, naţionala de fotbal a Rusiei va participa la EURO 2020, competiţie în cadrul căreia va organiza şi câteva meciuri.
Întreg scandalul a început după ce Rusia a fost acuzată că a ascuns mii de rezultate pozitive la testele antidoping ale sportivilor
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro