S-a creat o nouă profesie pentru tinerii preocupaţi de viitorul dezvoltării României

Postat la 02 august 2022 110 afişări

S-a creat o nouă profesie pentru tinerii preocupaţi de viitorul dezvoltării României

S-a creat o nouă profesie pentru tinerii preocupaţi de viitorul dezvoltării României până în anul 2030- "expert în dezvoltare durabilă", România fiind primul stat membru UE care a creat acest standard ocupaţional. Programul de formare profesională în domeniul dezvoltării durabile a personalului din administraţia publică centrală are 150 de persoane formate/calificate pentru ocupaţia "expert dezvoltare durabilă". În viitorul apropiat vor fi 2452 specialişti în domeniul politicilor administrative, formaţi în perioada iulie – octombrie 2022.

Pe 27 iulie, la workshop-ul naţional de consultare cu factorii implicaţi în procesul de monitorizare şi raportare a implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030),  Carmen Romaniuc, manager de proiect,  a prezentat utilizarea setului naţional de indicatori de dezvoltare durabilă. Ileana Luminiţa Bălălău, manager de proiect, a transmis că proiectul are perioadă de implementare Iulie 2019 – iulie 2023, iar partenerii sunt Secretariatul General al Guvernului, Institutul Naţional de Statistică şi Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Antreprenorială Oltenia.

Cererea de finanţare a avut loc din februarie 2018, iar bugetul programului este de 24.999.992 lei.

Activităţile Institutului Naţional de Statistică sunt crearea structurilor de date necesare încărcării indicatorilor de dezvoltare durabilă, popularea bazei de date şi diseminarea informaţiilor, stabilirea setului de indicatori de dezvoltare durabilă pentru monitorizarea implementării Strategiei şi Monitorizarea SNDD a României în 2030.

Monitorizarea SNDD are trei subactivităţi:

 Workshop pentru validarea setului de indicatori de către Consiliul Consultativ pentru DD

 Workshop pentru consultare cu factorii implicaţi în monitorizarea şi raportarea implementării SNDDR2030

 Ghid pentru autorităţile publice implicate în procesul de monitorizare şi raportare a SNDDR2030

În privinţa indicatorilor de dezvoltare durabilă, se desfăşoară două procese - colectare Indicatori Agenda 2030 şi Indicatori naţionali PROXY, şi raportare date identice – diverse transmiteri, serii de timp şi convenţii de colaborare.

Monitorizarea SNDD a României 2030 presupune raportarea şi monitorizarea aspectelor sociale (suprapopulare,incluziunea socială, inegalităţile sociale), de mediu (dezastrele naturale, epuizarea resurselor, deşeurile) şi economice (creşterea economică, progresul tehnologic, veniturile populaţiei).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dezvoltare,
creare,
preocupare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.