Şalul uneia dintre victimele lui Jack Spintecătorul, scos la licitaţie pentru 4,5 milioane de dolari
Şalul uneia dintre victimele lui Jack Spintecătorul, care ar fi ajutat la stabilirea identităţii acestui criminal în serie din Londra secolului al 19-lea, a fost scos la licitaţie pentru 4,5 milioane de dolari.
Acest şal, despre care se crede că a fost găsit lângă cadavrul lui Catherine Eddowes, una dintre victimele lui Jack Spintecătorul, este deţinut de omul de afaceri şi colecţionarul Russel Edwards, care l-ar fi cumpărat în 2007, pentru o sumă care nu a fost dezvăluită, după ce a devenit interesat de descoperirea identităţii acestui criminal în serie
Şalul, care este impregnat cu sângele victimei, a fost scos la vânzare online, în SUA, de casa de licitaţii Moments in Time, pentru suma de 4,5 milioane de dolari, potrivit dailymail.co.uk.
Pe site-ul acestei case de licitaţii specializate în vânzarea de obiecte istorice, acest şal a contribuit la rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere, Jack Spintecătorul fiind identificat cu ajutorul testelor ADN făcute pe materia organică de pe această ţesătură, la peste un secol de la teribilele crime.
Russel Edwards, care este şi autor al cărţii "Naming Jack The Ripper", a anunţat în luna septembrie 2014 că celebrul asasin din Londra sfârşitului de secol XIX era emigrantul polonez Aaron Kosminski, unul dintre principalii suspecţi în lanţul de crime care a îngrozit londonezii, pe care autorităţile din epocă nu l-au putut acuza direct, din lipsă de probe.
Pentru a stabili identitatea criminalului, Russel Edwards a colaborat cu un expert criminalist, Jari Louhelainen, profesor de biologie moleculară la Universitatea John Moores din Liverpool, care a analizat urmele de sânge de pe şalul despre care se crede că a fost găsit lângă cadavrul lui Catherine Eddowes, una dintre victimele lui Jack Spintecătorul.
Louhelainen ar fi reuşit să extragă fragmente de ADN mitocondrial de pe ţesătură şi să le compare cu mostre de ADN aparţinând urmaşilor lui Kosminski şi ai lui Catherine Eddowes.
Astfel, unul dintre cele mai mari mistere, care le-a dat bătaie de cap criminaliştilor mai mult de un secol şi a fost transpus în numeroase cărţi şi filme, dând naştere unei serii de teorii unele mai bizare decât altele, a fost în sfârşit descifrat, graţie tehnologiilor moderne care permit testele ADN, după cum relata, în septembrie 2014, dailymail.co.uk.
Bărbatul responsabil pentru cel puţin cinci crime petrecute în Londra, în toamna anului 1888, a fost identificat în persoana imigrantului polonez Aaron Kosminski, unul dintre cei şase suspecţi anchetaţi la momentul respectiv.
Probele ADN au demonstrat fără dubiu că Jack Spintecătorul este evreul Aaron Kosminski, care a ajuns la Londra la începutul anilor 1880, emigrând din ţara sa natală împreună cu familia, din cauza pogromului rus.
Kosminski lucra ca frizer, potrivit documentelor autorităţilor londoneze, şi suferea de o boală mintală, cel mai probabil schizofrenie paranoidă. Documentele medicale ale vremii arată că bărbatul avea halucinaţii auditive şi îl descriu totodată ca fiind un misogin cu înclinaţii patologice spre masturbare.
Descoperirea identităţii lui Jack Spintecătorul, cum a ajuns să fie supranumit criminalul considerat în epocă încarnarea diavolului, a fost posibilă după ce un colecţionar, Russel Edwards, a cumpărat respectivul şal, în 2007, la o licitaţie cu obiecte care au avut legătură cu şirul de crime.
Russel Edwards, un britanic interesat de misterul crimelor de foarte mulţi ani, a cumpărat acest şal, deşi mulţi alţi experţi în seria de crime nu i-au atribuit niciodată vreo importanţă acestui obiect vestimentar.
Edwards a descoperit că obiectul fusese luat de un poliţist care a participat la ancheta crimelor şi oferit soţiei sale. Timp de peste un secol, şalul a rămas în familia poliţistului, în mod suprinzător fără să fie spălat vreodată. Şalul s-a aflat în posesia Muzeului de Criminalistică din Londra din 1991 până în 2007, fără să fi fost testat vreodată pentru urme de ADN sau să fie expus. În 2001, a revenit în familia anchetatorului crimelor din 1888. Cinci ani mai târziu, un test ADN a fost efectuat asupra ţesăturii, pentru un documentar al televiziunii Channel 4, dar rezultatele au fost neconcludente.
După ce a fost cumpărat în 2007 de Russel Edwards, entuziastul criminalist amator a făcut mai multe cercetări pentru a afla provenienţa exactă a şalului. După ce a avut confirmarea că obiectul a fost găsit lângă cadavrul ultimei victime a lui Jack Spintecătorul, în 2011, Edwards a apelat la ajutorul unui expert criminalist şi a efectuat mai multe analize de mare precizie, pentru a identifica existenţa unor eventuale pete de sânge sau alt material genetic pe ţesătură. Rezultatele au fost uimitoare. Expertul a identificat urme de sânge şi de spermă. Cercetările ulterioare au relevat prezenţa ADN-ului îndeajuns de bine păstrat pentru a putea compara probele cu codul genetic al urmaşilor victimei şi al rudelor unora dintre bărbaţii bănuiţi a fi criminalul.
În 2012, anchetatorii au reuşit să găsească o rudă a criminalului, cele mai multe indicii din epocă indicând faptul că frizerul polonez era cel mai probabil Jack Spintecătorul. Rezultatele ADN au confirmat după aproape doi ani de cercetare şi teste că sperma găsită pe şal era a lui Aaron Kosminski, iar astfel misterul a fost desluşit la 126 de ani de la oribilele crime.
Aaron Kosminski avea 23 de ani când a comis crimele şi locuia cu cei doi fraţi ai săi şi cu o soră a sa foarte aproape de locul unde a fost găsită una dintre victime. În ciuda faptului că fusese identificat de un martor ca fiind prezent în locul unde a fost ucisă una dintre femei, poliţia londoneză nu a avut, în 1888, sufieciente dovezi pentru a-l acuza oficial. A fost arestat pentru 24 de ore, iar apoi a fost internat pentru tot restul vieţii sale într-un azil pentru persoane cu boli psihice. A decedat pe 24 martie 1919.
Lipsa unui vinovat în seria de crime a dus la apariţia multor teorii şi suspectarea chiar a unor membri ai familiei regale britanice ca fiind Jack Spintecătorul. Printre numele celebre bănuite a fi autorii crimelor se numără nepotul reginei Victoria prinţul Albert Victor, duce de Clarence, pictorul postimpresionist Walter Sickert, fostul prim-ministru liberal britanic William Gladstone şi chiar scriitorul Lewis Carroll, autorul celebrei cărţi "Alice în Ţara Minunilor".
Pe de altă parte, în luna octombrie 2014, mai mulţi experţi, printre care s-a aflat şi Alec Jeffreys, geneticianul britanic căruia i se atribuie inventarea amprentării genetice, au spus că studiul genetic pe baza căruia a fost stabilită identitatea celebrului criminal în serie Jack Spintecătorul, în persoana lui Aaron Kosminski ar fi greşit, mutaţia genetică pe baza căreia s-a stabilit identitatea criminalului fiind confundată cu o alta, mult mai comună, după cum relata la momentul respectiv publicaţia britanică The Independent.
Aceste informaţii au ridicat din nou semne de întrebare asupra identităţii autorului lanţului de crime din Londra de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro