Salvaţi băncile! Noua notă de plată pentru contribuabilii europeni

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 16 octombrie 2011 26 afişări

Autorităţile europene au lansat în această săptămână proiectul de consolidare a sistemului bancar al UE, în paralel cu actualizarea planului de implicare a creditorilor în rezolvarea problemei datoriilor greceşti.

În virtutea proiectului, care va fi discutat la reuniunea din la 23 octombrie a Consiliului European şi a şefilor de state şi de guverne din zona euro, băncile europene vor fi obligate ca în termen de până la 9 luni să-şi majoreze ponderea capitalului propriu de rang I la 9% (în loc de 6-7%), ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de recapitalizări ce vor depăşi cu mult 200 de miliarde de euro, cifră vehiculată anterior de FMI şi respinsă ulterior de europeni. Conform Morgan Stanley, cifra corectă, valabilă pentru 12 bănci europene (în loc de 40, cât luase în calcul FMI) ar fi de 275 de miliarde de euro.

De asemenea, băncile ar urma să fie obligate să accepte nu o reducere cu 21% a valorii creanţelor greceşti, aşa cum era planul convenit în luna iulie, ci cu 50%, conform noului plan. Interesant e că deja deţinătorii de obligaţiuni se pregătesc deja pentru o reducere de 60%, conform Bloomberg, care îl citează pe Emiel van den Heiligenberg, director de investiţii la BNP Investment Partners din Londra, cu fraza "Toată lumea e de acord că e nevoie de o restructurare mult mai profundă a datoriilor Greciei pentru ca acestea să ajungă să fie sustenabile".

Spre bucuria investitorilor de pe pieţele financiare, Fondul European pentru Stabilitate Financiară, destinat iniţial salvării ţărilor care nu se mai pot împrumuta de pe piaţă, ar putea fi majorat de la 440 la aproape 2.000 mld. euro, urmând să fie folosit inclusiv pentru preluarea de la bănci a obligaţiunilor emise de ţările cu probleme din zona euro, adică pentru curăţarea bilanţurilor acestora pe banii contribuabililor.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/salvati-bancile-noua-nota-de-plata-pentru-contribuabilii-europeni-8873179
8873179
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.