Sanador a investit 1 milion de euro în dotarea unui nou bloc operator
Sanador, cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din ţară, a investit 1 milion de euro în dotarea nou bloc operator, dotat cu două săli hibride, deţinând noua generaţie de terapie ghidată imagistic, reprezentată de angiograful Philips Azurion 7 cu 20’’ Flat Detector.
Angiograful este instalat într-una din cele două săli hibride, având grad de asepsie 3, ceea ce permite efectuarea intervenţiilor de chirurgie cardiovasculare în aceleaşi condiţii de sterilitate ca în blocul operator, combinând tehnicile intervenţionale cu cele chirurgicale şi reunind ambele echipe de medici, cardiologi intervenţionişti şi chirurgi cardiovasculari. Dotările sălii hibride sporesc confortul medicului şi al pacientului, reduc timpul operator şi perioada de spitalizare.
Lansat în luna februarie a acestui an, echipamentul face parte din aparatura de ultimă generaţie de platformă terapeutică ghidată imagistic, asigurând o reducere a dozei de iradiere cu 50% în domeniul cardiologiei şi 70% în domeniul vascular şi o înaltă calitate a imaginii. Excelenţa clinică se îmbină cu inovaţia fluxurilor de lucru, generând o eficientă operaţională crescută şi permiţând o vizibilitate excelentă din toate unghiurile, cu doze extrem de mici de radiaţii.
„Dincolo de tehnologia de ultimă generaţie care permite un act medical de cea mai mare precizie într-un timp mai scurt, suntem singurul spital privat din Europa de Sud Est având o sală hibridă cu acest nou tip de angiograf Philips Azurion 7, care reduce doza de iradiere şi pentru pacient şi pentru medic, comparativ cu alte angiografe. Datorită calităţii imaginii şi a preciziei cu care se poate desfăşura actul interventional, echipamentul deschide noi posibilităţi de tratament minim-invaziv pacienţilor care suferă de o gamă complexă de afecţiuni, atât din sfera cardiologică, vasculară, cât şi cea neurologică sau oncologică. În prezent, suntem singurul spital din Europa de Sud-Est dotat cu acest angiograf de ultimă generaţie, într-o sală hibridă” menţionează d-na Dr. Rodica Niculescu, Şef Departament Cardiologie Intervenţională, Spitalul Clinic SANADOR.
Prin soluţiile de ghidare utilizate, Azurion 7 oferă medicului posibilitatea stabilirii diagnosticului şi abordării soluţiilor terapeutice minim-invazive de înaltă complexitate în domeniul cardiologiei interventionale, electrofiziologiei, chirurgiei vasculare, neurochirurgiei şi oncologiei. Printre afecţiunile evaluate şi tratate se numără: aritmii maligne (fibrilaţie atrială, flutter atrial), boli vasculare severe la nivelul sistemului circulator cerebral (accidente vasculare cerebrale, malformaţii arteriovenoase, anevrisme cerebrale), boli vasculare cardiace (angină pectorală, infarcte miocardice), valvulopatii (stenoza aortia,regurgitare mitrală), suferinţe vasculare aortice (anevrism de aortă; disecţie de aortă) şi arteriopatii periferice.
Alte grupe de pacienţi care pot beneficia de avantajele unui astfel de angiograf ultraperformant sunt reprezentate de pacienţii cu formaţiuni tumorale care se pretează la embolizări şi chemoembolizări şi cea a pacienţilor cu angiodisplazie, ce necesită embolizări arteriale digestive în vederea opririi hemoragiilor digestive.
Angiograful Azurion 7 deţine toate utilităţile software de ghidare imagistică 3D, capacităţi care sporesc confortul medicului şi al pacientului, cresc siguranţa procedurii şi reduc timpul operator, fie că este vorba despre endoproteză de aortă, implantare de vâlvă cardiacă sau tratament intervenţional la nivelul vaselor cerebrale.
Angiograful Azurion 7 conferă o claritate înaltă a imaginii pe parcursul procedurilor vasculare de fineţe, pentru care nevoia de vizibilitate e maximă, în acelaşi timp utilizând doze de iradiere reduse cu circa 50-70% în funcţie de domeniul de utilizare, atât pentru pacient cât şi pentru personalul din sală.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro