Săptămâna viitoare începe în Munţii Bucegi festivalul Padina Fest
Joia viitoare (23 iulie 2015) începe cea de a şasea ediţie a Padina Fest, un eveniment dedicat pasionaţilor de muzică şi de activităţi sportive montane.
În cadrul festivalului, în timpul zilei au loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale din cele mai îndrăzneţe - Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile sunt dedicate în exclusivitate concertelor.
Joi vor urca pe scena Padina Fest 3 trupe la început de drum:The Purple Dandies, Gray Matters şi Poşta Mare (Timişoara). Noaptea de vineri va fi dedicată rock-ului, astfel că pe 24 iulie vor susţine concerte cele mai bune trupe de rock şi alternative ale momentului: Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firma. Sâmbătă seară vor avea loc concertele Şuie Paparude, Firkin (Ungaria), Naked(Serbia) şi Nişte Băieţi.
Un eveniment aparte îl reprezintă redeschidera Peşterii Ialomiţa, care în ultimul an a fost închisă pentru reamenajări. Momentul va fi punctat de Camerata Muntenia printr-un recital de excepţie sâmbătă, 25 iulie, începând cu orele 11:00 a.m. Camerata Muntenia va mai susţine un recital şi pe scena Padina Fest, dar duminică dimineaţă, tot de la ora 11:00.
Festivalul Padina Fest este sustinut de Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de Cultură, Primăria Moroeni, Asociaţia Salvatorilor Montani din România, Heineken România, Generali România, 360 Revolution, Hotel Peştera, Asociaţia Mainoi, Smartatletic, ALIAT şi mulţi alţii.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro