Şaptezeci de experţi olandezi şi australieni se află în zona prăbuşirii avionului malaysian MH17

Autor: Ioana Bojan Postat la 01 august 2014 44 afişări

O echipă de 70 de experţi olandezi şi australieni se află vineri la locul prăbuşirii avionului malaysian în estul Ucrainei, pentru a căuta cadavrele victimelor care nu au fost găsite încă, au anunţat autorităţile olandeze.

"Experţi olandezi şi australieni au sosit la locul prăbuşirii vineri dimineaţă", a informat Ministerul olandez al Securităţii şi Justiţiei, într-un comunicat. "Cei 70 de experţi vor efectua operaţiuni de căutare în diferite locuri din zona prăbuşirii", precizează textul.

Experţii olandezi şi australieni au reuşit joi să ajungă la locul prăbuşirii avionului malaysian în estul Ucrainei, după mai multe încercări eşuate, începând de duminică, din cauza luptelor din proximitate. Aceştia au efectuat joi o muncă de recunoaştere, pentru ca cercetările să poată începe cât mai repede posibil, în cursul vizitei următoare, anunţase ministrul olandez al Justiţiei.

La scurt timp după sosirea experţilor internaţionali, joi, o jurnalistă a agenţiei AFP a auzit mai multe explozii puternice în apropiere de locul prăbuşirii avionului malaysian, în zona controlată de separatişti. O coloană de fum putea fi văzută în zonă, la mai puţin de zece kilometri de locul în care se află în continuare fragmente din cadavrele victimelor şi din epava aeronavei.

Armata ucraineană a anunţat joi dimineaţă că îşi va suspenda pentru o zi ofensiva din est împotriva separatiştilor proruşi, la cererea secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, pentru a permite accesul experţilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului.

Experţii olandezi şi australieni responsabili cu ancheta în cazul prăbuşirii avionului malaysian în Ucraina au fost nevoiţi luni să se întoarcă din drum în timp ce încercau să meargă la locul catastrofei, unde se află fragmente din epava avionului Malaysia Airlines. Marţi şi miercuri, aceşti experţi şi poliţişti au fost nevoiţi să renunţe din nou să se deplaseze la locul catastrofei, din cauza luptelor din proximitate.

Avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, care efectua cursa Amsterdam-Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord, a fost doborât la 17 iulie, în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii susţinuţi de Moscova. Kievul şi occidentalii i-au acuzat pe separatişti şi pe protectorii lor de la Kremlin că sunt responsabili de această catastrofă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UCRAINA,
EXPERŢI,
AVION
/actualitate/saptezeci-de-experti-olandezi-si-australieni-se-afla-in-zona-prabusirii-avionului-malaysian-mh17-13018290
13018290
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.