Şase zboruri suplimentare vor fi introduse pe ruta Bucureşti – Timişoara, începând cu luna octombrie
Aeroportul Internaţional Timişoara a informat, luni, că patru zboruri suplimentare Bucureşti – Timişoara şi retur vor fi introduse, începând cu luna octombrie, de compania Ryaniar, plus încă două curse operate de Tarom, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al Aeroportului Internaţional Timişoara, odată cu intrarea în vigoare a orarului de iarnă pe data de 28 octombrie, vor fi introduse încă şase zboruri suplimentare pe ruta Bucureşti – Timişoara şi retur. Astfel, compania aeriană Ryanair va introduce încă patru zboruri, iar Tarom, două curse în plus.
“În prezent, compania Ryanair operează 12 zboruri săptămânale, câte două zboruri în zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi duminică. Astfel, începând cu 28 octombrie 2018, Ryanair va opera 16 zboruri săptămânale. Astfel, în zilele de luni şi vineri vor fi operate câte 3 zboruri/zi, iar în celelalte zile (inclusiv sâmbăta), câte 2 zboruri/zi”, a informat Aeroportul Internaţional Timişoara.
De asemenea, compania aeriană Tarom va introduce cele două zboruri suplimentare în zilele de miercuri şi vineri, astfel încât va ajunge în timpul sezonului de iarnă la 28 de zboruri săptămânale.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro