Abatoarele germane devenite focare de COVID-19 în plină pandemie au adus în atenţia lumii condiţiile pre­ca­re de lucru şi cazare pe care le gă­sesc acolo angajaţii, în marea lor ma­jo­ritate veniţi din Europa de Est, inclusiv din Ro­mânia. Un reportaj realizat de Deutsche Welle a ex­pus „sclavia modernă“ din industria cărnii din Ger­mania.

Însă această „sclavie“ a fost adusă la cunoştinţă publicului şi autorităţilor germane şi acum trei ani, şi acum şapte ani, românii fiind actori principali.

În 2017, tot Deutsche Welle, una dintre cele mai cu­noscute instituţii de media din Germania şi Eu­ropa, scria despre condiţiile de lucru şi de viaţă ale stră­inilor care muncesc în industria cărnii, importantă pen­tru economie - Germania este cel mai mare pro­du­cător de carne de porc din Europa şi al doilea cel mai mare exportator de carne de porc din UE pe pie­ţe­le din afara UE. Atunci, dintre aceşti lucrători apro­xi­ma­tiv 20.000 erau români, potrivit estimărilor sin­di­catelor. DW scria despre chiria exorbitantă de aproa­pe 2.000 de euro pe lună pe care est-europenii erau ne­voiţi s-o plătească pentru cazarea furnizată de fir­ma care i-a angajat. Unii dintre ei le-au spus jurna­liş­ti­lor că împart apartamente de două dormitoare cu până la nouă alte persoane, că mai plăteau şi între 50 de euro şi 100 de euro pe lună pentru echipamentul de lucru, cum ar fi uniforme şi cuţite, şi că nu li se ofe­rea opor­tunitatea de a învăţa germana. Astfel, ei nu se pu­teau plânge autorităţilor când acestea făceau ve­ri­fi­cări. Nu beneficiau nici de asigurare medicală şi nici de ajutor de şomaj deoarece firma care i-a an­ga­jat, un sub­contractor, anula şi schimba tot timpul con­tra­c­te­le. Prin urmare, lucrătorii nu figurau ca plătitori de con­­tribuţii la sistemul de asigurări sociale al Ger­ma­niei.

„Sclavi cu salarii în abatoarele germane“, titra în iunie 2013 ziarul Suddeutsche Zeitung. „Industria căr­nii exploatează sistematic muncitorii est-euro­peni“, scria în anul următor Die Zeit.

În vara anului 2012 o altă dramă atrăgea atenţia lumii asupra muncii în abatoarele germane: în iunie falimenta firma de subcontractare Global Dienst­leis­tungs, care angajase în condiţii dificile 170 de nemţi, români, cehi, slovaci, polonezi, unguri şi brazilieni la aba­torul Waldkraiburg din Bavaria. Oamenii au fost preluaţi de două firme noi, care le-au oferit doar

24 de ore pentru a semna noi contracte. Unul dintre lucră­tori a povestit că altenativa era să plece de acolo, să rămână fără loc de muncă şi venit pentru familia adusă în Germania. Abatorul Waldkraiburg apar­ţi­nea grupului olandez VION, care avea ca motto „Pasiune pentru mâncare mai bună“.

Drama a expus faptul că în Germania era o prac­ti­că comună în anumite industrii folosirea sub­con­tractorilor pentru recrutarea personalului în UE, pre­fe­rabil din Europa de Est, mai ales pentru munci se­zoniere, potrivit UEbusiness. Muncitorii erau an­ga­jaţi în ţara de ori­gine şi transferaţi în Germania, care abia în 2015 a intro­dus salariul minim pe economie. Sub regulile UE, lucrătorii detaşaţi ar fi trebuit să primească salarii comparabile cu cele din ţara unde muncesc, iar asi­gu­rările sociale să fie plătite în ţara de origine. În realitate, salariile erau mult mai mici. Acum, în contextul pandemiei, numărul de abatoare germane devenite focare de COVID-19 s-a mărit la trei, majoritatea celor infectaţi fiind români şi bulgari. Unul aparţine grupului VION. Ministerul muncii din Germania a explicat că principala cauză sunt con­diţiile de muncă şi înghesuiala din spaţiile de cazare în care locuiesc lucrătorii sezonieri, notează Bloom­berg. Autorităţile din landurile Saxonia Inferioară, Schleswig-Holstein şi Rinul de Nord Westphalia au cerut testarea muncitorilor din abatoare. Jurnaliştii de la DW s-au dus zilele trecute la primul abator devenit focar, fabrica Coesfeld a companiei West­fleisch, închisă temporar pe 8 mai la ordinul au­to­rităţilor, pentru a vedea ce se întâmplă acolo. O ins­tanţă de judecată care a respins o cerere de ur­genţă din partea companiei pentru menţinerea abatorului în funcţiune a menţionat probleme în a ţine o distanţă de cel puţin 1,5 metri între angajaţi şi folosirea incorectă a măştilor de faţă. Până luni, aproape 250 de lucrători de la Coesfeld au fost testaţi pozitiv pentru SARS-CoV-2. Când echipa DW a ajuns la faţa locului, nimic nu arăta că spaţiile de cazare pentru muncitori ar fi fost puse în carantină.

„Nicio notificare oficială, niciun semn, nici măcar scris de mână, nimic.“ Oamenii circulau liber. Anne-Monika Spallek, purtătoare de cuvânt a Partidului Verzilor din Coesfeld, a explicat că nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru condiţiile de sănătate şi securitate pentru angajaţi. „Problema a fost împinsă înainte şi înapoi între autorităţile locale, regionale şi statale“, nimeni nefăcând nimic. Unul din motive, sus­pectează ea, este faptul că lucrătorii est-europeni de la Westfleisch sunt angajaţi oficial de un subcontractor, autorităţile de sănătate pu­blică intervenind doar după ce au apărut primele infecţii. Spallek nu crede că firma subcontractoare a luat măsuri pentru prevenirea infectării în spaţiile de cazare ale muncitorilor. „Aceia forţaţi să trăiască în caran­tină ar fi trebuit să primească mâncare şi alte bunuri esenţiale şi nu să fie nevoiţi să se ducă la cum­părături“, a explicat Spallek. Pe site-ul web al Westfleisch scria la acea dată că tuturor muncitorilor infectaţi cu SARS-CoV-2 şi celor care au intrat în contact cu ei li s-a cerut să se autoizoleze în lo­cuinţe. În timpul reportajului au ajuns la căminele lu­crătorilor şi autorităţile, cu costume de protecţie şi tot tacâmul, pentru a testa oamenii.

O femeie care locuieşte peste drum de căminele mun­citoreşti a spus că autorităţile au reacţionat lent şi că simte simpatie pentru străinii care lucrează la fa-brica de carne. „Sunt oameni săraci, aduşi să stea în condiţii sărăcăcioase şi exploataţi.“

Preţurile cărnii din Germania erau în scădere înainte de pandemie, atât de mult încât producătorii s-au scandalizat. În statisticile UE, indicele de preţ al cărnii din Germania, raportat la paritatea puterii de cumpărare, este apropiat de media UE, dar el nu diferenţiază între diferitele tipuri de carne. În statisticile privind preţurile la producătorii de carne de porc, cele din Germania sunt comparabile cu cele din România. Preţurile mici reflectă o TVA redusă, dar şi costurile reduse de producţie „ adică cu forţa de muncă. „Sclavia modernă“ despre care scrie DW este preţul real al cărnii ieftine din magazinele germane.