Şeful Consiliului Judeţean Cluj este acuzat că îşi numeşte avocatul care l-a reprezentat în divorţ în Consiliul de Administraţie al Aeroportului
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, este acuzat de sindicaliştii Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj că vrea să schimbe ilegal Consiliul de Administraţie şi să numească un avocat, ca membru, care l-a reprezentat în procesul de divorţ. Proiectul a fost retras joi din şedinţă.
Reprezentanţii Sindicatului independent din cadrul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj au declarat, joi, în şedinţa Consiliului Judeţean Cluj că indemnizaţia membrilor CA propuşi este de 1.800 de lei brut.
”Consiliul Judeţean Cluj avea, joi, pe ordinea de zi proiectul de schimbare a Consiliului de Administraţie (CA) al Aeroportului Internaţional <<Avram Iancu>>. Se pare că dl. Tişe nu a avut bani să îşi plătească avocatul angajat să îl reprezinte în procesul său de divorţ, Mihai Lăpuşan, prin urmare a găsit oportună numirea dânsului, cu remuneraţie fixă, după buget, de 1800 de lei brut, în CA la Aeroport. În plus, o a doua nominalizare este tatăl unei foste angajate la cabinetul de avocaţi al lui Lăpuşan, care a demisionat cu o zi înainte de şedinţa Consiliului Judeţean Cluj. Este un conflict clar de interese”, au spus sursele citate.
Directorul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat, la rândul său, că nu sunt motive întemeiate pentru schimbarea CA de la aeroport, nefiind întrunite condiţiile legale.
”Avem un plan coerent de dezvoltare astfel încât nu existau motive pentru demiterea Consiliului de Administraţie al Aeroportului. Sub conducerea celor patru membri, s-a înregistrat o creştere a traficului de pasageri cu peste 50%, dar şi un profit consistent. Cel mai vechi membru al CA este în funcţie din 2004 când aveam un trafic de 70.000 de pasageri, iar acum am ajuns la aproape 3 milioane”, a spus Ciceo.
Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a declarat că revocarea mandatelor membrilor CA se impune din cauza încălcării obligaţiilor contractuale, în condiţiile în care s-au solicitat acestora informaţii privind plata de către Aeroport a 24 de amenzi contravenţionale aplicate de către ANRMAP în legătură cu procedurile de achiziţii publice aferente pistei de 3.500 de metri şi a unei parcări, în cuantum total de 400.000 lei, dar aceştia nu au comunicat informaţiile solicitate şi nici nu au fost luate măsuri în vederea recuperării prejudiciilor.