Sediul luxemburghez al companiei Arcelor emana forta: harpe si zei sculptati decoreaza peretii interiori ai cladirii, vrand sa simbolizeze puterea comerciala a Europei. Numai ca de vinerea trecuta cel care conduce compania nu mai e Guy Dollé, ci Roland Junck, omul ales cu consimtamantul noului proprietar, un miliardar indian pe nume Lakshmi Mittal.

De la 1 august, dupa ce Mittal a varsat in conturile actionarilor Arcelor pretul pentru jumatate din actiunile companiei - aproape 26 mld. euro - inca o mare batalie de pe frontul fuziunilor si achizitiilor mondiale poate fi considerata incheiata. S-a finalizat, practic, tranzactia prin care grupul siderurgic indian Mittal Steel va fuziona cu grupul european, creandu-se astfel cea mai mare companie de profil din lume, cu o cota de circa 10% din piata mondiala a otelului.

Prima si cea mai mediatizata victima a luptei este Guy Dollé, fostul CEO Arcelor si oponentul cel mai inversunat al fuziunii cu Mittal. Joseph Kinsch, presedintele consiliului de administratie al Arcelor, anuntase deja imediat dupa anuntarea tranzactiei ca Dollé nu mai este dorit ca director executiv al noii entitati rezultate din fuziune si ca va ramane in actuala functie doar pana la desemnarea unui inlocuitor - ceea ce s-a si intamplat vinerea trecuta.

Multi si-au explicat asta prin atitudinea lui ostila, aproape insultatoare, din perioada in care indienii isi lansau oferta, desi la mijloc poate sa fie pur si simplu faptul ca francezul nu vrea sa mai colaboreze cu Arcelor-Mittal. "Mittal face apa de colonie. Arcelor produce parfum"; "Exista  o mare nepotrivire culturala intre Arcelor si Mittal"; "Mittal este opac si distrugator de valori". Acestea sunt cateva dintre declaratiile facute de Dollé si preluate de presa pe tot parcursul asaltului Mittal. Chiar la conferinta de presa unde s-a anuntat oferta de 25,8 mld. euro din partea lui Mittal pentru Arcelor, Dollé a plecat din sala ostentativ, refuzand sa discute cu ziaristii.

In schimb, s-a referit la actiunile grupului indian cu expresia "monkey-monkey", adica ceva fara valoare, numai ca in context a putut fi interpretata drept o remarca rasista la adresa originii lui Mittal si a familiei sale. In afara de orgoliul frantuzesc si european, nu considerente rasiste au motivat atitudinea lui Dollé, ci faptul ca, asa cum a spus de atatea ori, fostul CEO Arcelor n-a putut sa vada nici o logica economica, industriala, pentru fuziunea cu Mittal si, in al doilea rand, n-a avut incredere in standardele de conducere corporatista ale indienilor. De aceea a incercat Dollé o fuziune cu rusii de la Severstal, cu care Arcelor avea inca din 2003 planuri comune de extindere pe piata ruseasca si fata de care oricum francezii n-ar fi capatat o pozitie subordonata in cazul unei fuziuni.

Cu mina hotarata si cu indarjirea unui om care a jucat fotbal timp de 18 ani (anul trecut declara chiar ca e asa de pasionat de fotbal, incat dimineata citeste mai intai l’Equipe si abia apoi Financial Times sau Le Monde), Dollé a placut presei franceze, care a laudat rezistenta lui fata de oferta indianului si turul de forta intreprins pentru a o contracara.

Vreme de cinci luni, Guy Dollé s-a straduit sa-i convinga pe actionari mai intai ca oferta lui Mittal nu e buna, apoi ca e de preferat o fuziune cu compania ruseasca; a majorat dividendele, a facut o rascumparare de actiuni, demersuri in cele din urma ramase fara succes. Desi la inceput actionarii nu au fost impresionati de oferta lui Mittal Steel, cand acesta a pus pe masa 25,8 mld. euro, evaluarea li s-a parut tuturor echitabila. Si oferta a fost acceptata.

Identificarea unui succesor al francezului in functia de CEO a preocupat in ultimele saptamani presa financiara. S-au vehiculat mai multe nume: cel al lui Aditya Mittal (fiul lui Lakshmi si directorul financiar al imperiului siderurgic indian), cel al lui Guy Dollé insusi, dar s-au vehiculat si alte variante. Aditya Mittal, fiul tanar si ambitios al lui Lakshmi, despre care se crede ca a orchestrat tot procesul de curtare a Arcelor, a marturisit ca i-ar placea functia de CEO, dar a recunoscut ca nu are suficienta experienta "operationala". Un lucru e clar, de vinerea trecuta: echipa de management a Arcelor-Mittal e formata, pe langa noul CEO, din alti sase manageri, trei de la Arcelor si trei de la Mittal. Iar Guy Dollé nu figureaza pe lista.

Ce vor conduce acestia impreuna cu noul CEO, Roland Junck? Cel mai mare grup mondial din industria otelului, de patru ori mai mare decat cel mai apropiat concurent al sau, Nippon Steel. Noua entitate va avea 60 de unitati de productie in 27 de tari si un efectiv de 320.000 de salariati. Cu o capacitate de 120 de milioane de tone de otel pe an, conform Institutului pentru Otel si Fier, Arcelor-Mittal va genera o cifra de afaceri globala de aproape 60 mld. euro anual.

"Aceasta achizitie ne plaseaza cu sapte sau chiar opt ani in fata competitiei", spunea Lakshmi Mittal dupa anuntarea tranzactiei. Joseph Kinsch, care a purtat negocierile cu Mittal, a declarat si el ca spera ca "toata aceasta casatorie din interes a unor doi mari rivali se va transforma intr-un mariaj din dragoste". Totusi, pentru ce aceasta desfasurare de forte si ce il asteapta pe noul sef al Arcelor-Mittal? Pentru ce se pregateste noul jucator? Poate cel mai simplu raspuns ar fi: China, piata cu cea mai mare crestere a cererii pentru produse siderurgice.

Deocamdata, piata productiei de otel ramane puternic fragmentata. Primii 10 producatori abia ajung la 30% din productia globala. Fuziunea cu Arcelor ajuta deci in mod evident grupul Mittal sa-si puna in practica strategia de expansiune in China. In plus, pe langa aspectul cantitativ, e vorba si de alte avantaje. Arcelor-Mittal va produce cel mai bun otel din lume datorita politicii francezilor in privinta calitatii. In schimb, indienii vin cu o zestre superioara in privinta materiilor prime: Mittal Steel are exploatari de minereu de fier care ii confera o autonomie de 45% din necesarul de metal.

Amenintarile cele mai mari nu vin insa din diferentele legate de productia celor doua companii unite, ci tocmai din motivul care le-a si facut fuziunea atat de grea: diferentele culturale. Vom vedea daca temerile lui Dollé in materie de conducere corporatista se vor adeveri. In plus, inca un punct spinos al fuziunii il va reprezenta viitorul Dofasco, compania canadiana cumparata de Arcelor cu 4,2 mld. dolari exact inainte de lansarea ofertei Mittal. Mittal a spus, de altfel, ca intentioneaza sa vanda Dofasco catre germanii de la ThyssenKrupp, partial pentru a-si finanta preluarea, dar si pentru a se conforma reglementarilor legate de concurenta.

Noul CEO, Roland Junck, va trebui sa faca din companie un catalizator pentru urmatoarele miscari de consolidare din industrie.  Piata globala de otel favorizeaza un jucator de talie mare, data fiind cererea uriasa din China si tendinta de crestere a preturilor. Totusi, companiile mai mici au un cuvant important de spus in stabilirea preturilor, si pana la viitoarele polarizari de forte, piete in crestere precum Brazilia sau India vor trebui luate in considerare cu toata seriozitatea. Sa conduci liderul unei piete in plina crestere nu va fi deloc usor. Mai ales in conditiile in care trebuie sa mentii in acelasi timp un nivel scazut al costurilor cu materiile prime si o calitate ridicata  a produselor.

Roland Junck are insa premise sa gestioneze bine situatia, macar datorita faptului ca, pana acum, cele doua companii au jucat bine pe scena globalizarii. In schimb, Guy Dollé, fostul CEO, o sa aiba ceva mai mult timp in fiecare dimineata sa citeasca L’Equipe. Desi e probabil ca dupa asta sa urmeze, ca si pana acum, Financial Times si Le Monde.