Sondaj: 8 din 10 firme au planurile de investiţii date peste cap de revoluţia fiscală
85% din oamenii de afaceri declară că revoluţia fiscală din ultimul an a avut un impact negativ asupra planurilor de investiţii pe care le au pentru anul în curs. 92% din respondenţi nu susţin modelul economic bazat pe creşterea consumului, reiese dintr-un sondaj prezentat miercuri de compania EY.
Principalele trei obstacole cu care se confruntă liderii de organizaţii în încercarea de a-şi creşte capitalul în 2018 sunt lipsa stabilităţii politice şi de viziune a politicilor publice (69%), incertitudinile fiscale şi legislative (80%) şi birocraţia (46%), arată Barometrul mediului de afaceri românesc al EY.
De asemenea, 9 din 10 respondenţi nu susţin modelul economic bazat pe creşterea consumului, iar 45% dintre ei sunt neîncrezători sau foarte neîncrezători în privinţa evoluţiei economiei româneşti în următoarele 12 luni.
Creşterea economică estimată de Institutul Naţional de Statistică din 2017 a fost de 7%, avansul fiind bazat pe creşterea consumului, acesta contribuind cu 6,4% la creşterea PIB, în timp ce formarea brută de capital fix a avut o contribuţie de 1,2%.
Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro